
PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul Parlamentar al minorităților naționale anunță, după întâlnirea de marți seara de la Palatul Victoria, că vor face împreună o coaliție și că vor să susțină un candidat comun la alegerile prezidențiale. Împreună, aceste formațiuni au peste 65% din locurile din Parlament.
Potrivit unui comunicat de presă comun, formațiunile „anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern proeuropean și susținerea unui posibil candidat comun proeuropean”.
„În zilele următoare, cele patru partide şi reprezentanții minorităților naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare şi reforme şi care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României. Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare şi grupuri de lucru pe domenii de activitate. Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare şi de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică”, se mai arată în comunicat.