PSDE acuză Guvernul că-i transformă pe asistenții sociali în agenți electorali ai PAS: „Ceea ce se întâmplă este abuz, intimidare și șantaj”

Tupeul actualei guvernări depășește imaginația. După ce și-au bătut joc cum au vrut de asistenții sociali, lăsându-i pe o bună parte din ei fără salarii, timp de mai bine de jumătate an, acum vor să-i transforme și în agenți electorali ai PAS. Așa a comentat Partidul Social Democrat European circulara emisă de Ministerul Muncii care-i obligă pe asistenții sociali să monitorizeze procesul electoral.

„Niște angajați la stat care, în mod normal, au atribuții foarte clare, și anume să îngrijească de persoane aflate în situații de risc sau cu nevoi speciale, sunt obligați, prin directivă oficială, să se implice direct în procesul electoral și să-i monitorizeze pe oponenții politici ai puterii”, notează PSDE, într-un comunicat de presă.

Potrivit formațiunii, nicio guvernare nu și-a permis, până acum, să „sfideze atât de deschis și obraznic legea și bunul simț și să utilizeze atât de brutal puterea în interes propriu”.

„Stimați guvernanți, pentru monitorizarea proceselor electorale și prevenirea ilegalităților există instituții specializate – CEC, procuratură, poliție, organizații ale societății civile, naționale și internaționale. Asistenții sociali nu au nici calificarea necesară și nici obligația să se implice în aceste procese. Ceea ce faceți voi este abuz, intimidare și șantaj, iar acest lucru deja cade sub incidența mai multor articole din lege, inclusiv din Codul Electoral”, menționează reprezentanții PSDE.

În context, formațiunea le cere tuturor instituțiilor abilitate să verifice atent legalitatea acestor directive și să intervină prompt, pentru a curma un eventual abuz.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *