PSDE cere intervenții de urgență pentru sprijinirea agricultorilor. Formațiunea propune un plan de acțiuni pentru redresarea sectorului

Reformarea sistemului de subvenționare, negocierea unui program special de preaderare pentru agricultură și recunoașterea oficială a sectorului drept domeniu strategic al economiei. Sunt câteva recomandări ale Partidului Social Democrat European dintr-un plan mai amplu de acțiuni pentru redresarea agriculturii.

În cadrul unei conferințe, liderii PSDE au tras un semnal de alarmă asupra stării catastrofale în care a fost adusă agricultura, sector care, potrivit formațiunii, a fost ignorat sistematic și sabotat în ultimii patru ani.

„Într-o perioadă marcată de multiple crize: climaterice, economice și sociale, agricultorii moldoveni au fost lipsiți de sprijin real, transformați în victime ale incompetenței guvernării și ai unei politici ostile față de fermieri. PSDE își reafirmă angajamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova, dar atrage atenția că integrarea în UE nu trebuie să se facă pe ruina economiei naționale. Fără programe de sprijin dedicate agriculturii – cum au avut toate țările est-europene înainte de aderare – Moldova riscă să piardă exact acel segment social care ține țara în viață: fermierii”, a declarat președintele PSDE, Tudor Ulianovschi.

În planul de acțiuni formațiunea mai propune restabilirea Universității Agrare și reformarea educației și cercetării agricole, dezvoltarea infrastructurii agricole, dezvoltarea agroturismului și a comerțului rural și implicarea ambasadelor R. Moldova în promovarea exporturilor agroalimentare.

„Orice țară care a reușit în domeniul economiei, a reușit datorită educației, datorită pregătirii cadrelor competente. Faptul că Universitatea Agrară a fost lichidată este o crimă împotriva acestui sector strategic al Republicii Moldova”, a menționat fostul ministru al Agriculturii, Vasile Bumacov.

Formațiunea mai susține că în loc de propagandă și PR, Moldova are nevoie de fapte și de investiții. PSDE este indignat de faptul că Guvernul promovează drept „victorie” un acord comercial revizuit cu Uniunea Europeană, care în realitate este un compromis grav în defavoarea fermierilor moldoveni.

„Negocierile R. Moldova-UE pe domeniul agriculturii sunt negocieri pierdute. Moldova cedează, iar fermierii plătesc prețul. Guvernarea actuală anunță cu entuziasm un nou acord comercial cu Uniunea Europeană privind revizuirea DCFTA. În realitate, acest acord nu este o victorie, ci un compromis păgubos care dezavantajează profund agricultura moldovenească”, a mai adăugat Tudor Ulianovschi.

Formațiunea reamintește Guvernului că agricultura, împreună cu industria alimentară, generează anual o cifră de afaceri de 100 de miliarde lei, adică o treime din economia națională, iar 60% din populația ocupată în mediul rural depinde de activitățile agricole.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...