Pactul pentru Europa, semnat în 26 mai de 12 formațiuni, este un document ce trebuie să demonstreze că procesul de integrare europeană nu este un monopol al partidului de guvernare. Este afirmația făcută de vicepreședintele Partidului Social Democrat European, Eremei Priseajniuc, făcută în cadrul unei emisiuni de la postul TV GRT din Găgăuzia.
„Noi am vrut să demonstrăm prin acest pact că acest deziderat de integrare europeană nu este monopolul PAS-ului sau monopolul primelor persoane. Ceea ce s-a demonstrat până la momentul de față, asta este de fapt. Suntem un partid de centru-stânga cu viziuni clare de aderare la valorile europene. Am fost printre primele partide care am spus ferm că susținem acest pact și orice document care vine să ne apropie de acele valori europene. Este important că acest pact a fost semnat și a arătat deschiderea acestor partide pentru vectorul european”, a declarat Eremei Priseajniuc.
Amintim, duminica trecută, 26 mai, 12 formațiuni politice proeuropene au semnat Pactul pentru Europa. Documentul a fost semnat de Partidul Verde Ecologist din Moldova, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Social Democrat European, Partidul Național Liberal, Partidul Puterea Oamenilor, Mișcarea Alternativă Națională, Platforma DA, Partidul Schimbării, Liga Orașelor și Comunelor, Coaliția Pentru Unitate și Bunăstare și Partidul „Voința Poporului”.