Reformele în justiție, promovate de PAS, vin în contradicție cu opiniile Comisiei de la Veneția, fapt tratat superficial, crede Alexandru Tănase

Guvernarea PAS, dar și o bună parte a presei tratează superficial opiniile Comisiei de la Veneția, deoarece contrazic interesele partidului de la putere. De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care remarcă faptul că, în ultimii trei ani, acest organ consultativ al Consiliului Europei a criticat constant modificările legislative operate în domeniul justiției.   

„Cu referire la opiniile Comisiei de la Veneția furnizate în ultimii trei ani, din păcate, presa le-a prezentat foarte superficial și a decupat, a extras chestiile plăcute, care convin liniei partidului. Dar, în ansamblu, nu am avut nicio opinie a Comisiei de la Veneția care să fi dat undă verde proiectului supus discuțiilor. Au fost mai multe avize asupra evaluării judecătorilor, reformei CSJ, reformei Procuraturii și, per ansamblu, a fost o voce critică”, a declarat Tănase, la emisiunea „În Profunzime” de la ProTV Chișinău, citat de IPN.

În aceste condiții, susține el, singura soluție este ca guvernarea să înceteze să adopte legi în funcție de interesele de moment și să înceapă un dialog transparent, pentru a găsi consens în această chestiune.

„Acum soluția este dialogul și transparența totală, abținerea Parlamentului de a adopta legi cu dedicație pentru a debloca situația. Pentru că legile nu se dau pentru situații concrete, ele trebuie să aibă caracter general”, a precizat Alexandru Tănase.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram