România dezminte informațiile privind doborârea dronelor rusești de către avioane britanice în Ucraina. Londra confirmă că nu au fost lansate focuri

Ministerul Apărării din România a respins informațiile apărute în presa rusă și ulterior răspândite, potrivit cărora avioane britanice ar fi doborât drone rusești în spațiul aerian al Ucrainei.

Mai multe canale militare ruse au susținut că aeronave ale Regatului Unit ar fi interceptat și distrus drone în apropierea frontierei române, invocând un comunicat oficial al autorităților de la București. Totuși, în documentul citat nu era menționată doborârea vreunui aparat de zbor.

Potrivit primei informări, avioanele britanice au primit permisiunea de a angaja ținte aeriene, fiind stabilit doar un contact radar cu un obiect aflat la aproximativ 1,5 kilometri de orașul portuar Reni, pe teritoriul Ucrainei. Nu a fost confirmată însă nicio interceptare sau distrugere a dronelor.

Ulterior, Ministerul Apărării din România a emis o precizare suplimentară, în care a subliniat clar că avioanele de tip Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale britanice au acționat strict în spațiul aerian al României.

„Piloții au fost autorizați să angajeze dronele, însă, deoarece ținta respectivă nu a pătruns în spațiul aerian românesc, nu s-a putut deschide focul asupra acesteia. Misiunea a rămas una de supraveghere, descurajare și pregătire pentru intervenție, în caz de necesitate”, se arată în comunicatul instituției.

La rândul său, Ministerul Apărării din Regatul Unit a confirmat că aeronavele nu au deschis focul. Potrivit unui comunicat actualizat, cele două avioane Typhoon s-au întors la bază fără a lansa rachete sau a angaja ținte. Autoritățile au precizat că misiunea aeronavelor a fost una de monitorizare, descurajare și reacție în caz de necesitate, fără ca acestea să intre în spațiul aerian al Ucrainei.

Drona rusească căzută sâmbătă dimineață într-o gospodărie din municipiul Galați a fost detonată în jurul orei 14,20, într-o zonă de siguranță de lângă lacul Brateș, fiind oprită circulația autovehiculelor pe drumul național DN 26, situat în apropiere, timp de 15 minute înainte de detonarea controlată efectuată de către autorități.

Anterior, ISU Galați a anunțat că în total au fost evacuate în oraș 535 de persoane în perimetrul de lângă locul unde a căzut drona și de pe străzile din oraș aflate pe traseul pe care a fost derulat transportul special al dispozitivului.

Ministerul Apărării Naționale a informat anterior că, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în zona Bariera Traian din municipiul Galați au fost semnalate fragmente de dronă căzute, care au afectat o anexă de gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără a fi înregistrate victime.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...