
Ministerul de Externe al României l-a convocat luni, 27 iulie, pe ambasadorul Federației Ruse la București, în semn de protest față de încălcările repetate ale spațiului aerian românesc din perioada 24–26 iulie, când Armata Română a doborât trei drone care au pătruns neautorizat pe teritoriul național.
Potrivit MAE, convocarea ambasadorului rus a avut loc la dispoziția ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu. În cadrul întrevederii, oficialii români i-au prezentat diplomatului fragmente dintr-una dintre dronele doborâte, despre care investigațiile desfășurate de Parchet au confirmat oficial că sunt de proveniență rusească.
Partea română a transmis un protest ferm față de ceea ce a calificat drept acțiuni „ilegale și iresponsabile”, subliniind că este „absolut inadmisibil și intolerabil” ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este totodată spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene.
„Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate”, se arată în comunicatul MAE.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că ambasadorului rus i-a fost înmânată o notă verbală prin care România declară persona non grata un membru al misiunii diplomatice a Federației Ruse la București. Diplomatul are obligația de a părăsi teritoriul României în termen de cinci zile.
În paralel, MAE a decis să îl cheme la București pentru consultări pe ambasadorul României în Federația Rusă.