Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, consideră că NATO, pe lângă ajutorul acordat Ucrainei, ar trebui să consolideze capacitățile de apărare și ale altor țări vulnerabile din regiune, implicit Republica Moldova. El a declarat marți, la Bruxelles, unde are loc reuniunea ministerială a Alianței Nord-Atlantice, că România va acorda Chișinăului în acest scop 750 de mii de dolari.
„România se va angaja şi va anunţa faptul că vom contribui în continuare la programele de dezvoltare a capacităţilor de apărare ale Alianţei – 800.000 de dolari pentru Ucraina şi 750.000 de dolari pentru Republica Moldova, pentru a le ameliora capacităţilor de apărare”, a declarat Aurescu, citat de Agerpres.
Șeful diplomației de la București a menționat că acest ajutor se impune în contextul în amenințărilor permanente din partea Rusiei. În aceeași ordine de idei, el a reiterat că sprijinul aliaților pentru Ucraina va trebuie să continue atât timp cât va fi necesar.
„Aşa cum am menţionat de multe ori, dacă ne dorim pace în regiune, în spaţiul euroatlantic, trebuie să facem Ucraina să câştige acest război, nu există altă opţiune”, a menționat oficialul român.