Rusia și SUA vor purta noi negocieri la Istanbul pe 27 februarie

Pe 27 februarie, la Istanbul, va avea loc o nouă rundă de discuții între reprezentanții Rusiei și Statelor Unite, având ca temă reluarea activității ambasadelor. Anunțul a fost făcut de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a subliniat că „în urma întâlnirii va fi clar cât de rapid și eficient putem avansa” în acest proces.

În cadrul unei conferințe de presă susținute în Qatar, Lavrov a respins cu fermitate ideea desfășurării unor forțe internaționale de menținere a păcii în Ucraina, calificând astfel de discuții drept „zvonuri goale”.

De asemenea, ministrul a exclus posibilitatea unei încetări a focului pe linia frontului, invocând Constituția Federației Ruse.

„Unii spun că au existat idei de a lăsa linia de contact așa cum este – aici este Rusia, iar aici Ucraina. În primul rând, acest lucru nu se va întâmpla, avem o Constituție bazată pe voința poporului. Iar în al doilea rând, ceea ce va rămâne din Ucraina trebuie, de asemenea, eliberat de legile rasiste. Acolo sunt încă oameni care se simt mai confortabil vorbind în limba rusă și care doresc să-și păstreze tradițiile strămoșilor lor”, a declarat Lavrov.

De asemenea, Lavrov a menționat că Rusia consideră că problema activelor înghețate ar trebui să facă parte dintr-o eventuală reglementare a conflictului ucrainean, „ceea ce înțeleg și americanii”, însă nu au avut loc discuții concrete pe această temă.

Miniștrii de Externe din Rusia și SUA au avut săptămâna trecută, la Riad, primele discuții despre relansarea relațiilor bilaterale și rezolvarea conflictului din Ucraina. La discuțiile din capitala Arabiei Saudite au participat delegații conduse de Serghei Lavrov, ministrul de Externe veteran al Federației Ruse, și secretarul de stat american Marco Rubio.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...