
Astăzi, în calendarul îndreptat, este ziua de cinstire a Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei României. Cu acest prilej, la Altarul de Vară a Catedralei Patriarhale din București, are loc Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, ierarhii Sfântului Sinod, precum şi un sobor de preoți și diaconi.
Tradițional, în această perioadă, Capitala României este vizitată de zeci de mii de pelerini, care vin aici să se închine la sfintele moaște ale Sf. Dimitrie ce Nou și să participe la evenimentele dedicate acestei importante sărbători. În acest an, programul în cinstea Ocrotitorului Bucureștilor se desfășoară în perioada 19-29 octombrie, iar credincioșii au ocazia să se închine și la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Noul Hozevit.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cunoscut și ca Dimitrie Basarabov, a trăit în secolul al XIII-lea în satul Basarabov de pe valea râului Lom, în sudul Dunării, pe teritoriul actual al Bulgariei. A fost, la început, un om simplu, păstor de vite, dar a ales să renunțe la lume și s-a retras la viață ascetică, viețuind în peșteri și apoi devenind călugăr într-o mănăstire din apropiere. A dus o viață de rugăciune, post și priveghere, fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
După moartea sa, moaștele sale au fost păstrate în mod minunat timp de secole într-o zonă mlăștinoasă a râului Lom, fiind descoperite în chip miraculos în urma unei vedenii primite de o copilă bolnavă. Moaștele, găsite întregi și strălucitoare, au fost așezate cu evlavie în satul său natal. În secolul al XVIII-lea, în timpul războiului ruso-turc, generalul rus Petru Saltîkov a dorit să ducă moaștele în Rusia, dar, la intervenția negustorului român Hagi Dimitrie, ele au fost dăruite Țării Românești, ca semn de alinare în urma suferințelor provocate de război.
Astfel, în anul 1774, moaștele Sfântului Dimitrie au fost aduse cu mare cinste în București și așezate în Catedrala Patriarhală, unde se păstrează până astăzi. De atunci, Sfântul Dimitrie cel Nou este considerat Ocrotitorul Bucureștilor și este cinstit cu mare evlavie de credincioși. Numeroase minuni sunt atribuite mijlocirii sale, iar pelerinajele la sfintele sale moaște continuă să fie prilej de întărire în credință pentru mii de oameni.
Deși ziua de cinstire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou este 27 octombrie, începând cu anul 2024, el este prăznuit și în data de 13 iulie, când se rememorează momentul aducerii moaștelor sale în București. Noua sărbătoare, Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, a fost aprobată de Sfântul Sinod în iulie 2023.