
Astăzi se împlinesc șase ani de la moartea regelui MIhai I. Ultimul monarh al României s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, în locuinţa sa din Aubonne, Elveţia. Cu această ocazie, Casa Regală a României, i-a adus un omagiu, într-un comunicat de presă.
„Acum șase ani, în ziua de 5 decembrie 2017, la prânz, Casa Majestății Sale anunța trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I, iar Majestatea Sa Custodele Coroanei transmitea, în seara aceleași triste zile, prima sa declarație către Țară, în calitate de suveran al Casei Regale. Ne aducem aminte cu emoție și recunoștință de Regele Mihai, cel care a lăsat o urmă de neșters în sufletele românilor și în devenirea Națiunii noastre. Dumnezeul să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicat.
Potrivit Casei Regale Române, sâmbătă, 2 decembrie 2023, la Catedrala Patriarhală a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul, la împlinirea a șase ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I.





„Parastasul a reunit în rugăciune pe Majestatea Sa Custodele Coroanei și pe Principele Consort, alături de Principesa Sofia și Principesa Maria. La slujbă au fost prezenți membri ai Casei Majestății Sale. Au luat parte la rugăciune membri ai Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române”, potrivit unui comunicat al Casei Regale.
Ulterior slujbei, la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa a oferit un prânz tradițional întru pomenirea Regelui Mihai. Regele Mihai a fost înmormântat în data de 16 decembrie 2017, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de regina Ana, care fusese înmormântată tot aici în 13 august 2016.