
Șase cetățeni ai Republicii Moldova au fost prinși la frontiera Bulgariei cu Turcia în timp ce transportau aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați, sume ascunse sub haine. Banii erau împachetați în pungi și fixați pe corp cu ajutorul unor centuri elastice. Cazul a fost depistat de polițiștii de frontieră și vameșii bulgari.
Incidentul a avut loc la punctul de trecere a frontierei Lesovo, pe sensul de ieșire din Bulgaria, transmite Poliția de Frontieră a Bulgariei. Microbuzul, înmatriculat în străinătate, venea din Republica Moldova și se îndrepta spre Turcia, fiind condus de un cetățean moldovean.
Vehiculul a fost direcționat pentru verificări suplimentare, iar în timpul controlului corporal, inspectorii vamali au descoperit că șoferul și cei cinci pasageri aveau ascunse pe corp pungi vidate cu bancnote de 100 de dolari.
Potrivit autorităților bulgare, cei șase călători, trei bărbați și trei femei, transportau câte 200.000 de dolari fiecare. Cinci sunt cetățeni moldoveni, iar una dintre femei deține cetățenie dublă, moldovenească și română. Valoarea totală a valutei nedeclarate se ridică la 1.199.900 de dolari, echivalentul a peste 1,074 milioane de euro.
Cei șase au fost reținuți la sediul Poliției de Frontieră din Elhovo, iar banii au fost confiscați. Pe numele acestora au fost deschise șase dosare penale, ancheta fiind desfășurată de Procuratura Regională din Iambol.