Sesiune de informare despre alegerile din România. Anunț de interes public pentru cetățenii români din Republica Moldova!

Cetățenii români cu domiciliul în Republica Moldova sunt invitați să afle mai multe informații despre procesele electorale din România. Inițiativa aparține Autorității Electorale Permanente de peste Prut, care va organiza o întâlnire la Chișinău cu alegătorii cu pașapoarte românești, pentru a le explica procedurile, drepturile și oportunitățile pe care le au.   

Apelul către cetățenii români care locuiesc în stânga Prutului a fost făcut de Iurie Ciocan, liderul organizației locale a Partidului Social Democrat din România și fost președinte al Comisiei Electorale din Republica Moldova.

„Ca și membru al Partidul Social Democrat, lider al organizației din Republica Moldova, sunt obligat moral să fac totul ce îmi stă în puteri ca românii care domiciliază în RM să fie corect și pe deplin informați despre procesele electorale din România, inclusiv procesele electorale organizate de statul român pe teritoriul Republicii Moldova”, a scirs Iurie Ciocan pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, sesiunea de informare va avea loc miercuri, 27 septembrie, la ora 16.00, la sediul Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, aflat pe adresa Chișinău, str. Vasile Alecsandri 119.

Activitățile de informare sunt organizate în contextul derulării de către AEP a proiectului „DIGI-EMB – Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței, eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale”, finanțat din Fondul Social European, Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Persoanele interesate să participe sunt rugate să transmită individual un e-mail de participare către AEP, precizând adresa de e-mail, numele și prenumele, la adresa: international.cooperation@roaep.ro.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...