
Soluționarea crizei de pe Nistru depinde acum de deciziile politice ale autorităților centrale și de negocierile purtate cu responsabilii de la Kiev, susține primarul Chișinăului, Ion Ceban. Edilul afirmă că Primăria Capitalei și-a îndeplinit toate responsabilitățile de ordin tehnic și cere Guvernului să spună public ce negociază pentru asigurarea debitelor de apă ale Nistrului.
Primarul afirmă că apa este „practic sistată” și că efectele reducerii debitului sunt deja resimțite în nordul Republicii Moldova.
„Apa este practic sistată și asta deja se resimte pe râu, în nordul țării, și nu mai depinde de noi, Chișinăul, care am făcut totul din punct de vedere tehnic, dar depinde de deciziile politice la nivel de țară”, a declarat Ceban.
Edilul cere autorităților centrale să ofere informații despre negocierile purtate cu partea ucraineană și să explice ce soluții sunt discutate pentru asigurarea apei în Nistru.
„În loc de panica din această vară, să iasă guvernarea și să spună clar adevărul: care sunt acele negocieri și pe ce subiecte, mai concret, se negociază ca noi, în Moldova și în râul Nistru, să avem apă?”, a spus primarul.
Ceban afirmă că Primăria Chișinău a solicitat să fie inclusă în Comisia moldo-ucraineană pentru Nistru, pentru a avea acces direct la informații și pentru a putea prezenta autorităților datele de care dispune.
„Am spus de multe ori și chiar am solicitat oficial să fim incluși în Comisia Nistreană, ca să auzim din prima sursă și să oferim din prima sursă datele. Dar nu au acceptat”, a declarat acesta.
Primarul Capitalei a respins, totodată, afirmațiile potrivit cărora problema ar ține de stația de captare de la Vadul lui Vodă. Ceban susține că infrastructura municipală și-a făcut partea sa, iar o nouă stație de captare urmează să fie construită.
„Ei știu foarte bine că nu depinde de stația noastră și că la stație am făcut tot ce este posibil, iar stația nouă urmează să fie în curând construită”, a afirmat Ceban, referindu-se critic la reprezentanții guvernării.
Primarul acuză autoritățile centrale că ar fi oferit populației informații insuficiente pe parcursul verii și susține că problema riscă să fie eclipsată de alte subiecte care vor domina agenda publică.
„Au amăgit toată vara și continuă să amăgească. Între timp, sunt la perete, iar noi, poporul și țara, tot mai „independenți”, așa ne spun ei!”, a spus Ion Ceban.
Edilul a legat situația de pe Nistru și de presiunea economică asupra populației, afirmând că eventualele majorări ale facturilor și prețurilor vor deveni în curând principala preocupare a cetățenilor.