Now Reading: Românii îl prăznuiesc pe Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, cărturarul venit din Georgia care a schimbat cultura română
- 01
Românii îl prăznuiesc pe Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, cărturarul venit din Georgia care a schimbat cultura română
Românii îl prăznuiesc pe Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, cărturarul venit din Georgia care a schimbat cultura română
Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Antim Ivireanul, una dintre cele mai importante personalități ale vieții religioase și culturale din Țara Românească de la începutul secolului al XVIII-lea. De origine georgiană, ajuns în împrejurări neclare în Imperiul Otoman și apoi adus la București de Constantin Brâncoveanu, Antim a devenit tipograf, cărturar, ctitor și, în cele din urmă, mitropolit al Țării Românești, demnitate pe care a deținut-o între 1708 și 1716.
Viața sa este cunoscută mai ales din perioada petrecută în Țara Românească, în timp ce despre copilăria și prima tinerețe a viitorului mitropolit există încă numeroase necunoscute. Se știe că s-a născut în Georgia, numită în epocă Iviria, iar numele său de mirean a fost Andrei. Potrivit tradiției, tânărul a fost luat rob de turci și vândut ca sclav, ajungând la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman.
Aici destinul său avea să se schimbe. Patriarhia Ecumenică l-ar fi răscumpărat și i-ar fi oferit posibilitatea de a studia. Antim a învățat greaca, araba și turca și s-a inițiat în mai multe meșteșuguri, printre care tiparul, caligrafia, sculptura în lemn, pictura și broderia. Tot la Constantinopol a intrat în monahism, primind numele Antim.
În jurul anului 1690, Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Românească. Bucureștiul era în acea perioadă un important centru cultural, în care activau cărturari români, greci și italieni, precum și ierarhi ortodocși. Antim s-a integrat rapid în acest mediu și și-a pus în valoare cunoștințele dobândite la Constantinopol.
În 1691 a ajuns conducătorul tipografiei Mitropoliei din București, iar în 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a înființat o nouă tipografie. Activitatea sa tipografică avea să devină una dintre cele mai importante contribuții ale sale la cultura românească și la răspândirea cărții în spațiul ortodox.
În 1705, Antim Ivireanul a fost înscăunat episcop al Râmnicului, iar trei ani mai târziu, la începutul anului 1708, a fost ales mitropolit al Țării Românești, cea mai înaltă demnitate bisericească din țară. Avea să conducă Mitropolia într-o perioadă extrem de complicată, marcată de confruntarea dintre marile puteri ale vremii și de transformări politice care aveau să schimbe inclusiv statutul Țărilor Române.
În acea perioadă, Imperiul Otoman începea să-și piardă treptat poziția dominantă în Europa. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei, în 1683, a fost urmată de ofensiva habsburgilor în Europa Centrală și în Balcani. În același timp, Rusia lui Petru cel Mare devenea o nouă putere regională și urmărea să-și extindă influența în detrimentul Imperiului Otoman. Țările Române au ajuns astfel în centrul rivalității dintre cele trei mari puteri – Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia.
Antim Ivireanul nu a rămas în afara acestor transformări. În timpul păstoririi sale a asistat la sfârșitul domniilor pământene în Țara Românească și la instaurarea regimului fanariot, odată cu urcarea pe tron a lui Nicolae Mavrocordat.
În paralel cu activitatea sa bisericească, Antim și-a continuat munca de tipograf și cărturar. În aproximativ un sfert de secol, între 1691 și 1716, a tipărit 63 de cărți, dintre care 39 au fost lucrate de el însuși. Tipăriturile sale au apărut în greacă, română, slavonă, arabă și în combinații ale acestor limbi și au cuprins cărți de slujbă, texte biblice, lucrări de doctrină teologică, cuvântări bisericești, cărți de învățătură pentru preoți și lucrări de filosofie.
Activitatea sa nu s-a limitat la spațiul românesc. Antim a tipărit cărți destinate slavilor, grecilor și arabilor din Patriarhia Antiohiei și a contribuit la dezvoltarea culturii tipărite în țara sa de origine. În Georgia a pus bazele unei tipografii cu caractere georgiene, în care au fost tipărite mai multe cărți în această limbă.
Printre realizările sale se numără și Liturghierul greco-arab din 1701, considerat o premieră în istoria tiparului cu caractere arabe. Pentru românii din Transilvania a tipărit „Bucoavna”, unul dintre primele abecedare românești.
Importanța lui Antim Ivireanul pentru cultura română depășește însă simpla activitate de tipograf. El a contribuit decisiv la introducerea limbii române în cultul Bisericii. Înaintea sa, în cărțile de slujbă, partea propriu-zisă a cultului era tipărită în principal în slavonă sau greacă, în timp ce româna era folosită mai ales pentru explicații și texte auxiliare.
Prin tipăriturile sale, Antim a contribuit și la formarea și uniformizarea limbii literare românești. A folosit o limbă limpede și accesibilă, care a avut o influență importantă asupra culturii scrise. În 1700 au ieșit de sub teascurile tipografiei „Floarea darurilor” și „Alexandria”, lucrări care s-au bucurat de popularitate în epocă.
Deși nu era român – limba sa maternă fiind georgiana, iar educația sa fiind legată în mare parte de cultura greacă –, Antim Ivireanul a ajuns să aibă o contribuție majoră la dezvoltarea limbii și culturii românești. Prin numărul și diversitatea tipăriturilor, dar și prin ucenicii pe care i-a format, este considerat unul dintre cei mai importanți tipografi ai culturii române vechi, alături de Coresi.
Antim a fost însă nu doar ierarh și cărturar, ci și un personaj implicat în politica vremii. Relația sa cu Constantin Brâncoveanu s-a deteriorat în ultimii ani ai domniei acestuia, iar ulterior istoricii au oferit interpretări diferite asupra atitudinii mitropolitului față de domnitor.
În august 1714, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi și clucerul Ianache Văcărescu au fost executați la Constantinopol. Istoricul Nicolae Iorga a avut o opinie extrem de critică despre atitudinea lui Antim față de tragedia familiei Brâncoveanu. Iorga a susținut chiar, citând cronica lui Radu Popescu, că mitropolitul ar fi fost implicat în complotul care a dus la mazilirea lui Brâncoveanu. Aceste interpretări aparțin însă lui Iorga și trebuie privite în contextul controverselor istoriografice privind relația dintre cei doi.
Pe tronul Țării Românești a venit Ștefan Cantacuzino, apropiat al familiei noului domn, iar Antim și-a păstrat scaunul mitropolitan. Domnia lui Cantacuzino a fost însă de scurtă durată. După aproximativ un an, acesta a fost ridicat din București, dus la Constantinopol și executat de autoritățile otomane.
La începutul anului 1716, sultanul l-a numit domn al Țării Românești pe Nicolae Mavrocordat, inaugurând astfel regimul fanariot. Mavrocordat l-a menținut în funcția de mitropolit pe Antim Ivireanul, însă relațiile dintre cei doi aveau să se deterioreze rapid.
În vara anului 1716 a izbucnit un nou război între Imperiul Otoman și Austria. În acest context, Antim ar fi încercat, potrivit unor istorici, să-l determine pe Mavrocordat să părăsească Bucureștiul, informându-l că trupele austriece se apropiau de capitală. Alte interpretări susțin că informațiile mitropolitului puteau fi reale și că nu există certitudinea că acesta l-a indus în eroare pe domnitor.
Mavrocordat s-a retras la Giurgiu, iar în absența sa Antim ar fi încercat să-l susțină ca domn pe marele vornic Pătrașcu Brezoianu. Nicolae Mavrocordat s-a întors însă la București sprijinit de trupe otomane și tătare, iar conflictul cu mitropolitul a ajuns la deznodământ.
Antim Ivireanul a fost arestat de autoritățile laice și caterisit de patriarhul Constantinopolului, Ieremia al III-lea. A fost acuzat de răzmeriță și de complot împotriva Imperiului Otoman, dar și de practicarea magiei. Pedeapsa stabilită a fost surghiunul pe viață la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai.
Mitropolitul nu a mai ajuns însă la locul exilului. În timp ce era escortat de soldați otomani, Antim Ivireanul a fost ucis, iar trupul său a fost aruncat într-un afluent al râului Marița. A murit în 1716, la capătul unei vieți care l-a purtat din Georgia și Constantinopol până în fruntea Bisericii din Țara Românească.
