Summitul de la Bruxelles scoate la iveală diviziuni privind negocierile cu Rusia. Macron și Merz critică demersurile UE de dialog cu Putin

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, au criticat inițiativele Uniunii Europene de a deschide canale de comunicare cu liderul rus Vladimir Putin, intrând în contradicție cu o parte importantă a statelor membre.

Potrivit unor diplomați și oficiali europeni, în cadrul summitului nocturn al liderilor UE desfășurat la Bruxelles, Macron și Merz s-au opus eforturilor președintelui Consiliul European, Antonio Costa, de a stabili contacte cu Kremlinul. Mai mulți lideri europeni au susținut însă poziția lui Costa.

Disputa scoate în evidență tensiunile tot mai mari din interiorul Uniunii Europene privind relația cu Rusia și cine ar trebui să reprezinte Europa în eventualele negocieri privind războiul din Ucraina.

Printre susținătorii poziției franco-germane s-au numărat lideri ai unor state cunoscute pentru atitudinea lor fermă față de Rusia, precum și reprezentanți ai Danemarcei și Olandei. Unii dintre aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de inițiativa lui Costa.

„Uniunea Europeană nu poate prelua rolul de mediator în aceste negocieri”, a declarat premierul Estoniei, Kristen Michal, pentru Politico.

Acesta a avertizat că încercările de a crea canale diplomatice alternative cu regimuri autoritare reprezintă o abordare greșită.

De mai multe luni, statele membre discută dacă și în ce formă ar trebui să existe contacte cu Putin. Dezbaterea a devenit mai urgentă după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un acord preliminar cu Iranul și a sugerat, la summitul G7 din Franța, că atenția sa se va îndrepta din nou către conflictul din Ucraina.

Potrivit surselor europene, șeful de cabinet al lui Costa, Pedro Lourtie, a avut două convorbiri cu oficiali ruși în ultimele săptămâni. În condițiile în care eforturile conduse de SUA pentru încheierea războiului par blocate, capitalele europene sunt împărțite între susținerea diplomației și continuarea sprijinului militar pentru Kiev.

În timpul reuniunii de joi seară, care a durat cu două ore mai mult decât era planificat și s-a desfășurat fără consilieri sau telefoane mobile, au devenit evidente două tabere principale.

Macron și Merz consideră că momentul pentru negocieri cu Putin nu a sosit încă și că, atunci când va veni, inițiativa ar trebui să fie condusă de grupul „E3” – Franța, Germania și Regatul Unit.

De cealaltă parte, numeroși lideri europeni au susținut că Uniunea Europeană trebuie să fie reprezentată oficial de Antonio Costa. Premierul Belgiei, Bart De Wever, a declarat că, până când Putin nu își exprimă disponibilitatea pentru negocieri, nimeni altcineva în afară de Costa nu poate reprezenta UE.

Summitul a evidențiat și alte tensiuni. Italia și Polonia, care împreună cu Franța, Germania și Marea Britanie formează un format informal denumit „E5”, s-au declarat nemulțumite că au fost excluse de la discuțiile inițiale dintre liderii E3 și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Mai mulți diplomați au criticat și faptul că unele state au aflat despre contactele cu Moscova abia după apariția informațiilor în presă. Echipa lui Costa a susținut însă că discuțiile au avut exclusiv rolul de a crea un canal de comunicare care să poată fi folosit în viitor pentru apărarea intereselor Uniunii Europene.

Potrivit unei surse diplomatice, Lourtie a justificat aceste contacte prin faptul că Zelenski a cerut în mod direct o implicare mai mare a Europei în eventualele negocieri de pace.

În acest context, Germania susține crearea unui format capabil să acționeze eficient, dar care să își păstreze legitimitatea prin consultarea permanentă a partenerilor europeni și coordonarea strânsă cu Kievul și Washingtonul.

Subiectul dialogului cu Rusia ar urma să fie discutat din nou săptămâna viitoare la Berlin, unde Merz îi va găzdui pe Macron și pe premierii Regatului Unit, Poloniei și Italiei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...