O reformă pe cât de complicată, pe atât de importantă creează confuzii și reacții contradictorii, în lipsa unei strategii clare și a unei comunicări adecvate din partea autorităților. Vorbim despre
O reformă pe cât de complicată, pe atât de importantă creează confuzii și reacții contradictorii, în lipsa unei strategii clare și a unei comunicări adecvate din partea autorităților. Vorbim despre
Guvernul încasează pe an de la fiecare șofer cel puțin 4.000 de lei pentru întreținerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, însă doar jumătate din acești bani ajung, așa cum ar trebui,
După facturile usturătoare la gaz din ianuarie, vine o nouă lovitură pentru consumatori: se anunță scumpirea energiei electrice. Furnizorii cer majorarea tarifelor, iar ANRE urmează să ia o decizie în
Nota informativă la proiectul de lege privind cetățenia conține un șir de condiții de-a dreptul bizare, pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită recunoașterea cetățeniei. Asupra acestui fapt
Scandalul cetățeniei sau efectele unei legi nedrepte. De ce autoritățile calcă pe aceleași greble ale comunicării deficitare și ce facem cu 27 de mii de potențiali apatrizi? Raportul provizoriu al
Actualizarea valorii cadastrale a locuințelor ar putea duce la creșteri importante ale impozitului pe proprietate, însă nu există deocamdată claritate privind mecanismul concret de aplicare. Într-o analiză făcută la emisiunea
Sprijinul constant oferit Republicii Moldova de către România, inclusiv în domeniul energetic, nu este tratat cu suficientă responsabilitate și recunoștință la Chișinău. De această părere este expertul economic Veaceslav Ioniță,
Blackout-ul de sâmbătă, când Republica Moldova a rămas fără curent, pare să fie mai mult decât o simplă avarie. Și de ce întârzie totuși punerea în funcțiune a noii linii
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Lituania, Igor Klipii, este sceptic în privința șanselor Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană și încă în regim preferențial. Reacția vine
Scandalul cetățeniei și modul în care au reacționat autoritățile statului și guvernarea actuală arată că asistăm la o inversare a ierarhiei valorilor, în care cetățeanul a devenit un instrument al
Scandalul noii legi a cetățeniei, apelul Maiei Sandu la APCE pentru urgentarea aderării la UE, relațiile externe tot mai fragile, dar și marile blocaje din politica internă, care ne afectează
Analistul geopolitic Igor Munteanu, cercetător senior la IDIS Viitorul, consideră că războiul din Ucraina se apropie de o fază decisivă, iar 2026 este anul în care ostilitățile vor înceta. Potrivit
Forumul de la Davos, cu totul altfel, de această dată; Consiliul Păcii lansat de Donald Trump, în contrapunere cu un Consiliu de Securitate al ONU devenit total inert; Războiul din
Directorul IMAS, Doru Petruți, critică activitatea Guvernului condus de Alexandru Munteanu, pe care-l acuză de lipsa unui plan concret de guvernare și absența unor priorități clare. Potrivit sociologului, actualul executiv
Sociologul și analistul politic Doru Petruți consideră inoportună invocarea unui potențial referendum pentru Reunirea cu România, înainte ca despre asta să se discute la modul serios. Potrivit lui, un asemenea
Afirmația potrivit căreia cetățenii Republicii Moldova ar fi majoritar împotriva Reunirii cu România reprezintă o exagerare forțată, care nu este susținută de datele sociologice din ultimii ani. Concluzia aparține sociologului
Sociologul Doru Petruți Petruți consideră că declarația Maiei Sandu, cu privire la Reunirea cu România, făcut într-un podcast al unor jurnaliști britanici, poate fi interpretată ca o formă de presiune
Ce ne spune conferința Maiei Sandu despre prioritățile Republicii Moldova? Reunirea – soluție reală sau temă tabu? Sunt, într-adevăr, moldovenii majoritar anti-unioniști? Este binevenit un referendum despre Reunire și ce
Expertul anticorupție Cristina Ciubotaru susține că avocații ar putea scumpi serviciile oferte clienților, după ce statul le-a majorat de două ori și jumătate prețul poliței medicale. Potrivit ei, majorarea bruscă
Ce înseamnă „Fondul Moldova”, aprobat la finele anului trecut de Senatul României? Care ar fi costurile Reunirii, pe care ar trebui să le suporte România, pentru a integra spațiul dintre
Expertul IDIS Viitorul, economistul Veaceslav Ioniță, a schițat tabloul economic al anului 2026 pentru R. Moldova, într-o nouă ediție a emisiunii „Contrasens”, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae
Subiectul reunirii cu România a fost readus pe tapet, iar discuțiile pe această temă au revenit subit și în forță în spațiul public, după mai bine de trei decenii. Este
Problemele reale versus prioritățile asumate ale noului Guvern – de la lupta contra dezinformării și blocajele din justiție, până la mitul neutralității, securitatea națională și presiunile geopolitice, într-o lume care
Nici de această dată, guvernarea PAS nu se grăbește să efectueze reforma administrativ teritorială, care ar permite eficientizarea administrării locale și ar permite o distribuție mai rațională a fondurilor destinate
Iurie Ciocan, fost președinte CEC și fost director al Centrului pentru Implementarea Reformelor, dezaprobă candidaturile pentru șefia ambasadelor din China și Franța și regretă că au fost selectați doi reprezentanți
Vă mai amintiți de Lőrincz, deputatul USR ales de moldoveni în Parlamentul României? Ce e cu disputa din coaliția de guvernare de la București, din perspectiva PSD? „Națiunea europeană” sau
Sociologul român Dan Dungaciu afirmă că PAS și-a încălcat flagrant promisiunile făcute în campania electorală, iar efectele se vor vedea atât în erodarea încrederii în acest partid, cât și în
Va fi sau nu va fi pace degrabă? Cum se va reașeza lumea, după ce războiul se va încheia? În ce măsură lupta Europei „pentru independență” corespunde valorilor de bază
Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, susține că, în viitorul apropiat, Republica Moldova nu va avea un nou acord cu Fondul Monetar Internațional. Potrivit acestuia, concluziile preliminare ale experților FMI, care
Expertul IDIS Viitorul, economistul Veaceslav Ioniță a fost din nou oaspetele emisiunii Contrasens, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae Federiuc. Temele centrale ale discuției s-au axat pe vizita
Avizul Comisiei de la Veneția privind crearea PACCO este unul foarte clar, iar guvernarea PAS fie nu înțelege mesajul transmis, fie se face că nu îl înțelege. Este opinia expertei
Opinia extrem de critică a Comisiei de la Veneția față de intenția guvernării PAS de a lichida procuraturile specializate și de a crea în loc alta, denumită PACCO, dar și
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, Igor Munteanu, afirmă că, în pofida declarațiilor oficiale optimiste, Chișinăul este nerelevant pentru agenda actualei administrații americane, iar relațiile moldo-americane se află
Republica Moldova nu se poate decupla astăzi de Ucraina, în procesul de aderare la Uniunea Europeană, prin urmare, începerea negocierilor depinde de deznodământul privind războiul din țara vecină. De această
Integrarea europeană, între realități și perspective, războiul din Ucraina și negocierile de pace, noua strategie de securitate a SUA și locul Republicii Moldova noua lume postbelică. Ce ar trebui să
Sprijinul pentru unirea R. Moldova cu România rămâne constant în rândul moldovenilor de acasă, însă în realitate opțiunea unionistă este în ascensiune. Opinia aparține sociologului Doru Petruți, director IMAS, și
Criza economică și incertitudinea politică și geopolitică provoacă îngrijorări tot mai accentuate printre moldoveni, arată un nou Barometru socio-politic al companiei IMAS. Pe de altă parte, deși asociază multiplele probleme
Expertul economic Veaceslav Ioniță avertizează că proiectul legii Bugetului pentru 2026 prevede o reducere drastică a fondurilor destinate întreținerii drumurilor, fapt care va duce la degradarea accelerată a infrastructurii rutiere.
Republica Moldova ar putea fi condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru modul în care decurge examinarea dosarului în care este vizat Vlad Plahotniuc și pentru faptul că nu
Scandalul de corupție de la Bruxelles, dar și cel de la Kiev, în paralel cu liniștea de la Chișinău privind corupția la nivel înalt; lipsa oricăror garanții de integritate al
Istoricul, jurnalistul și expertul în politică externă Mihai Isac a fost invitatul emisiunii Contrasens, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae Federiuc. Subiectele discuției au vizat decizia recentă a
Avocatul Mitropoliei Basarabiei, Iulian Rusanovschi, reprezentantul Asociației Monumentum, a fost invitatul emisiunii „Contrasens”, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae Federiuc. Discuția a vizat litigiile cu Mitropolia Moldovei, pentru
Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, a fost din nou invitatul emisiunii „Contrasens”, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae Federiuc. Relația cauză-efect în contextul suspendării acordului cu FMI, viitorul
În comunitatea juridică din Republica Moldova există o „discuție întreagă” despre problema transferului temporar al judecătorilor din instanțele de fond la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar statul nostru riscă
Campaniile de comunicare care îl pun în prim-plan pe proaspătul premier Alexandru Munteanu nu-i fac nici lui bine și nici nu satisfac așteptările societății, care are vrea ca guvernarea să
Portalul ZIUA.md deschide un nou capitol în istoria sa și lansează un șir de proiecte noi, pentru a oferi societății un spectru mai larg de servicii mediatice, dar și pentru
Republica Moldova se află astăzi în stare de stagflație, o situație unică în care creșterea inflației nu generează creștere economică. Explicația vine de la expertul economic Veaceslav Ioniță, exprimată la
Republica Moldova se depopulează într-un ritm extrem de accelerat, iar în aceste condiții, investițiile în dezvoltarea localităților își pierd sensul, deoarece aici aproape că nu au mai rămas oameni. Criza
Expertul economic Veaceslav Ioniță a fost invitatul de astăzi al emisiunii Contrasens, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae Federiuc. Discuțiile au avut la bază Studiu „100 cele mai
Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale și fostul director al Centrului pentru Implementarea Reformelor pe lângă prim-ministru, Iurie Ciocan, a fost invitatul emisiunii „Contrasens”, realizată de jurnaliștii George Iosip și
Directorul companiei IMAS, sociologul Doru Petruți, a fost invitatul emisiunii „Contrasens” de la ZIUA.md. Alături de jurnaliștii George Iosip și Nicolae Federiuc, a comentat principalul eveniment politic din aceste zile