Partidul Comuniștilor, care a intrat în parlament pe lista Blocului electoral „Patriotic”, se va separa de PSRM și „Viitorul Moldovei” și va forma o fracțiune parlamentară separată. Anunțul a fost
Partidul Comuniștilor, care a intrat în parlament pe lista Blocului electoral „Patriotic”, se va separa de PSRM și „Viitorul Moldovei” și va forma o fracțiune parlamentară separată. Anunțul a fost
Partidul Comuniștilor a decis să adere, într-un final, la Blocul Electoral Patriotic al celor trei formațiuni de stânga conduse de Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev. PCRM a luat
Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei – vor merge în alegerile parlamentare din 28 septembrie în bloc electoral comun. Despre aceasta au anunțat marți, 22 iulie, liderii
Proiectul de lege cu privire la agenții străini, propus de deputații comuniști, a provocat discuții aprinse și zâzanie în presă și pe coridoarele politice. Proiectul este, într-adevăr, o mare prostie,
Deputaţii Partidului Comuniştilor au înregistrat în Parlament un proiect de lege referitor la „agenţii străini. Proiectul defineşte agenţii străini ca persoane fizice sau juridice care obţin cel puţin 50% din
Curtea Constituțională a respins cererea deputaților PCRM privind suspendarea Decretului președintelui Maia Sandu cu privire la eliberarea din funcție a procurorului general Alexandr Stoianoglo. O hotărâre în acest sens a
Un grup de deputați ai Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a contestat la Curtea Constituțională decretul Maiei Sandu cu privire la eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror
Reprezentanții Partidului Comuniștilor din Republica Moldova s-au adunat în fața monumentului liderului bolșevic, Vladimir Lenin, de pe teritoriul „Moldexpo”, unde și-au prezentat programul electoral și candidații la alegerile locale generale.
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Diana Caraman va candida pentru funcția de primar al Capitalei din partea PCRM. Anunțul a fost făcut de liderul comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin. Anterior, cele
Socialiștii și comuniștii au decis că vor merge pe cont propriu în alegeri, doar că acolo unde vor exista candidați cu șanse reale de câștig, ambele formațiuni își vor uni
Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin pregătește un proiect de lege a lustrației, care să vizeze însă doar perioada de după 2009, până în prezent, nu și perioada în