Mitropolitul Basarabiei i-a comemorat, joi, 20 august, la Lipnic, pe oștenii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare căzuți în lupta împotriva tătarilor, precum și pe eroii români care s-au jertfit de-a
Mitropolitul Basarabiei i-a comemorat, joi, 20 august, la Lipnic, pe oștenii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare căzuți în lupta împotriva tătarilor, precum și pe eroii români care s-au jertfit de-a
Mii de credincioși din România și de peste hotare au participat sâmbătă, 15 august, la hramul istoric al Mănăstirii Putna, sărbătorit de praznicul Adormirii Maicii Domnului. În acest an, manifestările
Procesul de degradare a Cetății Hotin continuă, scrie Agenția BucPress de la Cernăuți. La aproape patru luni după prăbușirea unei porțiuni importante a zidului fortificației zidită de Sfântul Voievod Ștefan
Mănăstirea Putna celebrează vineri 560 de ani de la punerea pietrei de temelie de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Considerată cea mai de seamă ctitorie a domnitorului Moldovei și
Un zid al Cetății Hotin, vechea fortăreață a lui Ștefan cel Mare care apăra Moldova dinspre Nord, s-a prăbușit parțial. Potrivit publicației Zorile Bucovinei din Cernăuți, incidentul s-a produs în
În data de 10 februarie 2026, se împlinesc 638 de ani de la prima atestare documentară a orașului Suceava, una dintre cele mai importante cetăți medievale din spațiul românesc și
Sf. Ștefan cel Mare, ctitorul și ocrotitorul Mănăstirii Putna, a fost cinstit miercuri în această chinovie, pe care și-a ales-o ca loc de odihnă veșnică, transmite Basilica. Ziua de pomenire
„Bătând Ștefan Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară până va termina ruga. Și după ce și-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în