VIDEO | Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, cinstit la Mănăstirea Putna: S-a așezat la temelia Țării și a Bisericii acestui popor

Sf. Ștefan cel Mare, ctitorul și ocrotitorul Mănăstirii Putna, a fost cinstit miercuri în această chinovie, pe care și-a ales-o ca loc de odihnă veșnică, transmite Basilica. Ziua de pomenire a început cu Acatistul sfântului și cu primirea grupurilor de gospodari din vetrele folclorice ale județului Suceava, un pelerinaj organizat de mai mulți ani de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la Altarul de vară de Înaltpreasfințitul Părinte Ignatie, Mitropolitul Ortodox al Franței și Europei Occidentale și Meridionale (Patriarhia Antiohiei). I s-au alăturat Părintele Exarh Melchisedec Velnic și numeroși clerici din eparhie, dar și din comunitățile istorice românești din nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți).

Arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei, a transmis mesajul Arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților, alcătuit sub forma unui Decalog inspirat din viața Sf. Ștefan cel Mare.

La finalul slujbei, Mitropolitul Ignatie a menționat că Sfântul Voievod Ștefan cel Mare „a fost un conducător luminat de harul Duhului Sfânt, iubitor al poporului său”.

„Conducerea sa era întemeiată pe credința în Dumnezeu – iar taina reușitei lui consta în post, rugăciune, smerenie, ascultare de părinții săi duhovnicești și statornicie în învățătura Evangheliei. Trăim vremuri asemănătoare în lumea noastră contemporană, de aceea, în această zi de pomenire a măriei sale, Sfântul Ștefan, suntem chemați să ne îndreptăm căile și să ne întoarcem la statornicia în tradițiile părinților noștri”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

A urmat un ceremonial militar care a comemorat 521 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sf. Ștefan cel Mare și 550 de ani de la Bătălia de Podu Înalt, o victorie răsunătoare a sfântului, care a adus uriașe pierderi Armatei Otomane și a avut reverberații în toată Europa.

La ceremonie au participat structuri ale Statului Major al Forțelor Terestre ale României, în colaborare cu structurile Ministerului de Interne din județul Suceava și ale Ministerului de Interne al Republicii Moldova, în acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași.

„Sfântul Ștefan cel Mare știa că la luptă trebuie mers sub steagul credinței, sub semnul Crucii. Pentru dumnealui nu exista o opoziție sau antiteză între semnul Crucii și sabie, ci era o alianță, pentru că, fără Dumnezeu, o armată nu poate birui în luptă”, a spus General-locotenent Ciprian Marin, șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...