
Un incident armat grav a avut loc pe 22 ianuarie, în sectorul Botanica al capitalei. Poliția a fost sesizată despre tragerea unor focuri de armă în curtea unui bloc de pe bulevardul Dacia. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost rănit prin împușcare de persoane necunoscute. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au demarat imediat măsuri speciale pentru identificarea și reținerea persoanelor implicate. Doi complici au fost reținuți la scurt timp. Totuși, potrivit autorităților, în urma difuzării premature a unor informații în spațiul public, chiar în momentul desfășurării acțiunilor operative de percheziție și reținere, principalul suspect ar fi reușit să se fugă în stânga Nistrului.
În acest context, Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unui bărbat în vârstă de 28 de ani, surprins în imagini, suspectat de implicare directă în incidentul armat. Conform informațiilor operative, există indicii că acesta s-ar putea afla în stânga Nistrului și că poate deține asupra sa o armă de foc, reprezentând un pericol real pentru cetățeni.
Oamenii legii îndeamnă populația ca, în cazul deținerii unor informații relevante, să apeleze de urgență Serviciul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate subdiviziuni de poliție și să nu întreprindă acțiuni directe de intervenție.
Totodată, Poliția face apel la responsabilitate din partea cetățenilor și a mass-media, solicitând ca informațiile despre astfel de incidente să fie publicate doar după confirmarea oficială, pentru a nu prejudicia mersul anchetei și eficiența intervențiilor operative.