
Fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, susține că dosarul în care este vizat fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, trebuie judecat exclusiv în baza legii și a probelor din dosar, fără a fi transformat într-o răfuială politică sau într-un act de presiune publică.
Potrivit lui Tănase, indiferent de natura acuzațiilor, este esențial ca Plahotniuc să beneficieze de un proces echitabil.
„Nu am informații suficiente pentru a înțelege exact de ce este acuzat. Știu că este vizat în dosarul fraudei bancare. Însă nu contează care sunt acuzațiile aduse lui Vlad Plahotniuc, contează ca el să fie judecat în mod legal, să aibă parte de un proces echitabil și să nu se ajungă la o răfuială, o vendetă sau un linșaj public, ori la o condamnare fără probe, doar pentru a satisface așteptările publicului”, a declarat Tănase într-un podcast video.
De menționat că avocații lui Vlad Plahotniuc acuză presiuni din partea autorităților judiciare, după ce cauza clientului lor a fost separată de dosarul principal privind frauda bancară, o decizie calificată de apărare drept nejustificată și irațională.
Totodată, instanța a stabilit termenul de 17 octombrie pentru examinarea celor aproximativ 90 de volume ale dosarului, urmând ca prima ședință de judecată să aibă loc pe 20 octombrie. Apărarea consideră că termenul acordat este insuficient, invocând faptul că, în cauze de o asemenea complexitate, practica judiciară prevede o perioadă de cel puțin două luni pentru studierea materialelor.