Turcia anunță că intenţionează să semneze, în luna ianuarie, cu România şi Bulgaria un plan comun pentru înlăturarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră în urma războiului din Ucraina, potrivit ministrului turc al apărării, Yasar Guler, transmite Reuters.
Miniştrii apărării din cele trei ţări au avut discuţii asupra acestui plan la o reuniune a NATO desfăşurată la Bruxelles în octombrie, apoi la o altă reuniune care a avut loc luna trecută la Ankara în timp ce lucrau la finalizarea iniţiativei. Adresându-se presei la Ankara, ministrul turc al apărării a declarat că „Iniţiativa Trilaterală” va include deocamdată numai aceste trei ţări, Turcia, România şi Bulgaria, iar miniştrii lor ai apărării au planificat să participe la ceremonia de semnare a iniţiativei pe 11 ianuarie la Istanbul.
„Din cauza războiului între Ucraina şi Rusia, au fost amplasate mine atât în porturile ucrainene cât şi în cele ruseşti. Acestea uneori se desprind şi ajung purtate de curenţi pe ţărmurile noastre. Dragoarele noastre de mine vor patrula constant până în punctul unde se termină frontierele (martitime ale) României”, a adăugat ministrul Yasar Guler, citat de Digi 24.
Turcia, care menține legături bune atât cu Kiev, cât și cu Moscova, lucrează, de asemenea, cu Națiunile Unite, Ucraina și Rusia pentru a reînvia inițiativa privind cerealele din Marea Neagră, la care Moscova a renunțat în acest an.