Turul doi al alegerilor locale generale. În 273 de localități, oamenii sunt așteptați din nou la urne să-și aleagă primarii

În Republica Moldova are loc cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale. Secțiile de votare vor fi deschise de la ora 07:00 dimineața și se vor închide la 21:00. Scrutinul se desfășoară în 273 de localități, iar la el participă 544 de candidați, dintre care 488 sunt desemnați de partide politice, iar 56 sunt independenți.

În buletinul de vot sunt înscriși câte doi candidați, cei care au acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur al alegerilor. Excepție fac satul Cotova, din raionul Drochia și comuna Todirești din raionul Ungheni, unde, în buletinul de vot, figurează câte un singur candidat.

Potrivit legislației electorale, în turul doi de scrutin, alegerile se declară valabile, dacă la ele participă cel puțin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din localitatea respectivă.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram