UE își revizuiește în scădere previziunile economice pentru R. Moldova: Va fi cea mai mică creștere dintre statele candidate la aderare

O creștere redusă a economiei R. Moldova pentru 2025 este confirmată și de Comisia Europeană. Previziunile UE arată că, în acest an, creșterea va fie de doar 0,9%, în comparație cu estimările anterioare de 3,8 la sută. Potrivit Bruxelles-ului acest nivel va fi cel mai mic din regiune și în rândul statelor candidate la aderare.

„Redresarea economică s-a oprit în 2024, din cauza unei noi recolte slabe și a scăderii aferente a cererii de servicii de transport. Deși acești factori vor continua să afecteze creșterea PIB-ului real în prima jumătate a anului 2025, împreună cu noua criză a prețurilor la energie, se preconizează că creșterea va recăpăta treptat tracțiunea. Creșterea consumului privat se preconizează că va rămâne robustă, impulsionată de creșterea salariilor reale”, constată Comisia Europeană, citată de mold-street.com.

De asemenea, politica monetară mai strictă și saltul prețurilor la energie va încetini creșterea investițiilor, care vor lua avânt abia din 2026, susținute de asistența financiară a UE din noua Facilitate pentru Reformă și Creștere. În aceste condiții, se așteaptă ca, anul viitor, PIB-ul R. Moldova să accelereze la 2,8%.

Între timp, se preconizează că datoria publică va ajunge la 40,9% din PIB în 2026, de la 38,2% în 2024, în principal ca urmare a deficitelor fiscale mai mari legate de finanțarea suplimentară din cadrul Facilității pentru Reformă și Creștere, a explicat Comisia.

Menționăm că prognoza Comisiei Europene include toate statele membre ale UE, statele candidate și un grup de state dezvoltate. Previziunile denotă că economia Republicii Moldova va avea cea mai mică creștere economică între statele candidate la aderarea la UE: Georgia – 6%, Albania – 3,6%, Serbia – 3,2%, Muntenegru și Macedonia de Nord – 3%, Turcia – 2,8%, Ucraina și Bosnia și Herțegovina – 2%.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...