EDITORIAL | Nepoții lui Lenin și cultul personalității. Și despre „ctitora” de spitale, între altele

Nepoțeii lui Lenin, care guvernează astăzi Republica Moldova și ne integrează națiunea civică moldovenească în „Federația Europeană”, nu-și pot stăpâni nicicum setea de recunoaștere și apreciere forțată din partea plebei sărace și bolnave, aflată în nesfârșită căutare de sine.

Ei vor să fie iubiți, idolatrizați chiar, să devină, în necredința lor, chip cioplit, asemenea Vițelului de Aur, turnat spre închinăciune de poporul lui Israel, în timpul marelui Exod al lui Moise, care voia să-i dezrobească fizic și spiritual și să li-L descopere pe adevăratul Dumnezeu, care le dădea hrană cerească.

Trăsătura de bază a creștinului este smerenia. Necreștinul sau, mai bine zis, cei fără niciun dumnezeu nu pot trăi acest sentiment, deoarece au conștiința atrofiată, iar din această cauză, nu percep, de multe ori, limitele decenței și ale bunului simț. De aceea, atunci când ajung în poziție de putere încep să se creadă pe ei înșiși dumnezei.

La bolșevici însă e și mai grav. Ei fac asta nu doar pentru a-și satisface propriul orgoliu și pentru a-și umili supușii, ci și pentru că trăiesc o stare obsesivă de a-l nega pe Dumnezeu, pe adevăratul Creator și Împărat. Și, întrucât omul obișnuit, care-i format, jumi-juma, din trup și spirit, se simte atras de forța divinității și este tentat să i se închine, bolșevicii au încercat mereu să smulgă divinitatea din mintea și sufletul omului, ca să-i forțeze să se plece doar chipurilor cioplite de ei.

Dacă privești mai atent treaba asta, observi și ce stă baza acestei obsesii, chiar dacă mulți dintre adepții ateismului științific marxist-leninist nici nu conștientizează că, prin contrapunerea față de Creatorul cerului și al pământului, în felul în care o fac, participă activ, de partea opusă, la confruntarea eternă dintre Bine și Rău, dintre Dumnezeu și Mamona, dintre Hristos și Antihrist…

Anume de asta comunismul a pus mereu un accent apăsat pe dezvoltarea cultului personalității. După ce au ars și demolat bisericile și au împușcat și spânzurat preoții, au împânzit lumea cu chipul cioplit al lui Lenin și i-au obligat pe toți să i se închine și să-l slăvească exclusiv pe mult iubitul „bunic”, creatorul noii lumi „ateist-progresiste”. Și asta s-a întâmplat cam peste tot unde a prins rădăcini comunismul adevărat, cum ar fi Coreea de Nord, unde lumea e forțată să se închine la monumentul tatălui, al fiului și al nepotului, iar pe strănepotul durduliu, care i-a succedat pe tronul slavei, să-l iubească și să-l aplaude neîncetat, în caz contrar, n-au dreptul să mai trăiască.

Am făcut o ușoară divagație, ca să fie mai clar ce am în vedere când observ și condamn aceleași ticuri la mai marii zilei de azi, care-și zic progresiști, dar care, în esență, sunt vlăstarii crescuți din același fundament politico-ideologic. Exact, la neomarxiștii noștri dragi mă refer, care-L detestă în egală măsură pe Dumnezeu și pe toți cei care I se închină și care suferă de aceeași obsesie legată de cultul personalității. Comunismul n-a murit, doar un pic s-a răsucit, ca să parafrazăm o piesă celebră.  

Vă mai amintiți cum pictau „icoane” cu chipul Gretei Thunberg, biata copilă autistă, pe care o foloseau în promovarea „religiei” lor climatice? Icoane cu aureolă, ca să înțelegeți cât de departe a ajuns blasfemia și bătaia de joc!

Și tot legat de cultul personalității, multă lume a observat asemănarea izbitoare dintre Kim Jong-un și Maia Sandu, „icoana vieții noastre” (cum a numit-o un activist PAS-ist cu ștate vechi), atunci când a venit în Parlament, iar deputații lor aplaudau frenetic, cât pe ce să-și frângă mâinile din coate, și o ovaționau, de un penibil absolut. N-a schițat niciun gest de dezaprobare, dimpotrivă, părea foarte satisfăcută idola noastră de această lingușeală abjectă și dezonorantă. Pentru că, după cum spuneam, smerenia e o stare străină pentru ei.

Iar adepții săi, asemenea evreilor purtați de Moise prin pustie, au simțit nevoia, ca orice rob dependent de stăpân, de a-și face chip cioplit din ea și de a i se închina, știind că asta corespunde și așteptărilor idolului lor. Și s-au apucat să-i atârne portretele prin instituțiile publice, să scrie ode și cuvinte de slavă pe gardurile virtuale și să-i mângâie orgoliul cu aplauze, flori și închinăciuni de fiecare dată când au ocazia să o vadă pe viu. Iar ei îi place, ea iradiază de fericire, e ca un leac pentru suflețelul lipsit de conștiință!…

De fapt, am început să scriu acest text, pornind de la știrea despre Ala Nemerenco, cea care stăpânește astăzi domeniul sănătății, prin voia Maiei Sandu, al cărei nume, cu preamăririle de rigoare, a fost imortalizat pe frontispiciul unui spital, reabilitat din bani publici. În același stil comunisto-bolșevic…

Așa că, dragi prieteni și neprieteni, nu mai încercați să mă convingeți sau să mă forțați să-i aplaud și eu, de rând cu gloata, cu atât mai mult să-i votez! N-am s-o fac niciodată, nici dacă aș putea obține bani, nici dacă aș pierde bani, nici pentru privilegii, nici dacă aș pierde privilegii, nici cu riscul de a deveni proscris (sper să nu mai ajungem încă o dată și la etapa în care să riscăm să pierdem mult mai mult – libertatea sau chiar viața).

Pentru că eu trăiesc și mă conduc de învățătura formulată întru veșnicie de sfinții noștri părinți, la Niceea, în urmă cu exact 1700 de ani, și cred doar „într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, […] și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, […] Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, […] Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit”. Amin!