
Consiliul Superior al Magistraturii a admis sesizarea procurorului general, Ion Munteanu, privind eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale în privința unui judecător. Decizia a fost luată astăzi, 2 decembrie, în cadrul ședinței cu ușile închise a CSM. La ședința a fost prezent și adjunctul interimar la Procuratura Anticorupție, Octavian Iachimovschi.
Potrivit unui comunicat al CSM, judecătorul vizat este bănuit de includerea unor date incomplete sau false, precum și de neincluderea unor date în declarația de avere și interese personale. Decizia CSM a fost aprobată cu 7 voturi „pro” și 2 voturi „împotrivă”. Astfel, Consiliul a dat acordul pentru demararea acțiunilor de urmărire penală, cu respectarea tuturor drepturilor participanților la procesul penal, inclusiv prezumția nevinovăției. Numele judecătorului nu este publicat în comunicatul de pe site-ul CSM. Presa scrie însă că ar fi vorba despre Igor Pulbere, care a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău la 19 septembrie 2018.
„CSM își reiterează angajamentul în asigurarea integrității sistemului judiciar și va întreprinde toate acțiunile necesare pentru a contribui la respectarea regimului de averi și interese de către magistrați”, se menționează în comunicat.