Un șofer beat, urmărit pe ulițele unui sat din Orhei. Tânărul de la volan, care nu avea carnet, le-a propus mită inspectorilor

Un tânăr beat la volan a fost urmărit de polițiștii de patrulare pe ulițele satului Dișcova din raionul Orhei. Inspectorii l-au somat mai întâi pe șofer să se oprească, după ce au văzut că acesta conducea mașina haotic.

Tânărul de 25 de ani a încercat să fugă de polițiști, însă, la scurt timp, acesta a fost oprit de mașina de patrulare și supus verificărilor. În urma controalelor, inspectorii au constatat că nivelul de alcool în aerul expirat depășea de aproximativ opt ori limita admisă de legislație. Mai mult, tânărul nu avea nici permis de conducere.

Totodată, din imaginile publicate de Poliția Națională, pentru a scăpa de un proces-verbal, tânărul a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram