Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi că recomandă oficial Consiliului începerea negocierilor privind aderarea la UE a Republicii Moldova și Ucraina.
În urma rezultatelor obținute de Ucraina și Moldova și a eforturilor de reformă în curs, Comisia a recomandat Consiliului să inițieze negocierile de aderare cu ambele țări. În plus, Comisia recomandă Consiliului să adopte cadrele de negociere odată ce Ucraina și Moldova au adoptat anumite măsuri cheie.
În cazul Republicii Moldova, aceste condiţii se referă la combaterea corupţiei şi ameliorarea reglementărilor financiare. În cazul Ucrainei, Comisia recomandă ca negocierile să fie începute odată ce Kiev îndeplineşte condiţiile rămase privind combaterea corupţiei şi întărirea standardelor de protecţie a minorităţilor.
Potrivit raportului prezentat astăzi, Comisia constată că Moldova a făcut progrese importante în îndeplinirea celor 9 pași prevăzuți în Avizul Comisiei privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE. A lansat o reformă cuprinzătoare a justiției, în urma recomandărilor Comisiei de la Veneția, inclusiv prin evaluarea judecătorilor și procurorilor de seamă.
„Țara și-a reformat organele anticorupție și a crescut numărul de investigații și condamnări în cazuri de corupție. Moldova a adoptat un plan de acțiune de deoligarhizare, pe care îl implementează conform unor termene stabilite. Noua legislație pentru instituirea unui mecanism de confiscare ajută la combaterea crimei organizate. Țara a adoptat o strategie de administrație publică și urmează reforma la toate nivelurile. A lucrat pentru reformarea managementului finanțelor publice și a adoptat legislație pentru reformarea achizițiilor publice. Moldova a sporit participarea societății civile la procesul de luare a deciziilor și a consolidat protecția drepturilor omului”, se mai arată în raportul Comisiei.
Acum este de competența Consiliului să ia în considerare recomandările de astăzi ale Comisiei și să ia decizii cu privire la pașii următori în procesul de extindere. Avizul va trebui aprobat de liderii UE la un summit din decembrie. Comisia va monitoriza progresul celor două țări, urmând să prezinte un nou raport statelor membre până în martie 2024.