Veronica Dragalin, apel disperat în legătură cu lipsa unui sediu propriu: „Procuratura Anticorupție a rămas total descoperită”

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, vine cu un nou apel public, prin care cere un sediu pentru instituția pe care o conduce. Într-o postare pe Facebook, aceasta menționează că, astăzi, după ultimele modificări ale legislației, procurorii nu pot combate corupția la nivel înalt, din lipsă de spațiu.

„Conform modificărilor legislative, începând cu 1 aprilie 2024, Procuratura Anticorupție a rămas total descoperită cu privire la asigurarea operativă pe dosarele de competența Procuraturii Anticorupție. Adică, pentru infracțiuni de corupție la cel mai înalt nivel (comise de subiecți speciali cum ar fi miniștri, deputați, judecători, procurori), instituția noastră nu are resursele umane și materiale să asigure urmărirea vizuală, interceptări, transmiterea banilor sub control și alte măsuri speciale de investigație”, a scris Veronica Dragalin.

Potrivit ei, impedimentul principal este lipsa de suficient spațiu pentru cele aproximativ 100 de persoane, care urmează să fie transferate sau angajate.

„La moment, aproximativ 100 persoane ocupă 950 m2 în clădirea CNA. Este imposibil să ajungem la 198 angajați prevăzut de lege fără spațiu adițional. Dacă conducătorii instituțiilor de stat vor refuza să permită folosirea spațiilor publice în interesul public (în loc să rămână clădiri goale dar în gestiunea lor de principiu), degrabă nu vom avea nici studenți, nici profesori, nici academicieni în țara noastră ca rezultat al corupției. Fără fortificarea urgentă a instituției responsabilă de combaterea corupției la nivel înalt transmitem un mesaj greșit că lupta cu corupția, justiția și statul de drept nu este o prioritate pentru țara noastră. Cetățenii noștri merită mai mult”, a adăugat Dragalin.

Problema sediului pentru Procuratura Anticorupție a devenit subiect de scandal după ce, inițial, aceeași Veronica Dragalin a cerut inițial să-i fie alocată clădirea în care își desfășoară activitatea Academia de Științe, fapt care a provocat critici acerbe din partea mediului academic. Ulterior, ea a renunțat la această solicitare, însă a pus ochii pe o altă clădire, care aparține Universității Pedagogice „Ion Creangă”. Și de această dată, subiectul stârnit controverse în spațiul public.    

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram