VIDEO | Poliția anunță că a ridicat peste două milioane de lei de la membrii unui partid afiliat lui Ilan Șor, în urma unor percheziții. O persoană, reținută pentru 72 de ore

Oamenii legii anunță că au găsit asupra mai multor membri ai fostului partid „ȘOR” peste două milioane de lei în cadrul a peste zece percheziții în Chișinău, într-un dosar de transportare de către persoane de rang înalt a bunurilor și banilor în beneficiul unui partid.

Perchezițiile au vizat inclusiv oficiile și domiciliul a doi soți cu vârste de peste 50 de ani. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar soția acestuia este cercetată în libertate.

„Bărbatul era responsabil de coordonarea șoferilor, chiar dacă oficial lucra în calitate de administrator al unei croitorii din capitală. Mai mult, pentru ca să-și deghizeze activitatea, acesta închiria mașinile folosite la transportare de la o companie, iar pe șoferi îi plătea neoficial, cu bani în plic”, transmite poliția într-un comunicat.

Astfel, urmare a perchezițiilor, de la cei doi soți a fost ridicat banii în mai multe valute, atât în lei, când și în euro, dolari, lire sterline. De asemenea, au fost percheziționați și cei cinci șoferi, de la care au fost ridicate telefoanele, ce urmează să fie supuse cercetărilor.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram