Au promis, însă nu s-au ținut de cuvânt! Deși autoritățile promiteau că până în 31 iulie vor fi prezentate rezultatele anchetei cu privire la atacul de pe Aeroportul Internațional Chișinău, raportul încă nu a fost făcut public. În data de 20 iulie, proaspătul ministru al Afacerilor Interne, Adrian Efros, declara că în baza acestui raport urma să fie stabilit modul în care a fost gestionată criza.
„Ancheta se află în desfășurare, termenul de prezentare a raportului este pe 31 iulie și în baza anchetei respective vom evalua toate aspectele și vom determina implicarea fiecărui angajat, fie că e de nivel de conducere sau executiv, după asta vom lua decizii”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, pe 20 iulie.
În urma atacului din 30 iunie de la aeroport, un ofițer al Poliției de Frontieră și un agent de securitate din aerogară au fost împușcați de un cetățean din Tadjikistan. Acesta ulterior a decedat la spital, din cauza rănilor, după ce a fost împușcat în timpul reținerii. Bărbatul a făcut parte dintr-o grupare criminală care cu o săptămână înainte de atac a sechestrat și ulterior a ucis un bancher influent din Dușanbe.