VIDEO | Atac masiv cu drone rusești la Odesa. Cinci răniți și peste 30.000 de oameni fără electricitate după lovituri asupra infrastructurii civile și portuare

Regiunea Odesa a fost ținta unui nou atac masiv cu drone rusești noaptea trecută care a provocat pagube semnificative infrastructurii civile, portuare și energetice. Cel puțin cinci persoane au fost rănite, iar peste 30.000 de abonați au rămas fără curent electric, a anunțat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper.

Potrivit autorităților, atacul a declanșat incendii în două locuințe private, o clădire administrativă a unei benzinării și o instalație portuară, unde au luat foc containere cu ulei vegetal și pelete de lemn. Alte patru case au fost grav avariate.

„Inamicul a atacat masiv regiunea Odesa cu drone de tip Shahed. Majoritatea au fost doborâte de apărarea antiaeriană, dar unele au lovit infrastructura civilă și energetică. Cinci persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale. Echipele de intervenție lucrează la lichidarea incendiilor și la restabilirea alimentării cu energie”, a declarat Kiper.

La fața locului au intervenit 83 de salvatori, 18 autospeciale de pompieri și un robot de intervenție al Serviciului de Urgență de Stat, sprijiniți de patru voluntari. Imagini publicate de serviciile de urgență arată un incendiu de proporții izbucnit în zona portuară, unde ardeau containere cu marfă civilă.

Atacul asupra Odesei face parte dintr-un val mai amplu de lovituri lansate de Rusia în ultimele 24 de ore asupra mai multor regiuni ale Ucrainei. Potrivit autorităților ucrainene, cel puțin cinci civili au fost uciși și alți 19 răniți în atacurile care au vizat zone rezidențiale și infrastructură critică.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că Rusia a lansat în total 112 drone de atac și momeală de tip Shahed, dintre care 87 au fost doborâte. Totuși, 22 de drone au reușit să lovească 12 locații diferite.

În regiunea Herson, atacurile rusești au ucis două persoane și au rănit opt, în timp ce în regiunile Sumî, Zaporijia, Donețk și Harkov s-au raportat alte victime și pagube materiale.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...