
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia a lansat în noaptea trecută un atac masiv asupra mai multor regiuni ale Ucrainei, folosind sute de drone și zeci de rachete, iar una dintre lovituri ar fi vizat inclusiv o navă aparținând Chinei în portul Odesa.
Potrivit președintelui ucrainean, atacul asupra regiunii Dnipro a durat peste șase ore. O rachetă rusească a avariat un bloc de locuințe și alte obiective de infrastructură civilă, iar în regiune au fost vizate și obiective energetice, precum și clădiri rezidențiale.
Zelenski a anunțat că drone rusești au lovit și orașul Odesa, iar unul dintre aparatele fără pilot a atacat o navă care aparține Chinei.
„Rușii nu puteau să nu știe ce navă se află în mare”, a afirmat președintele ucrainean.
Potrivit acestuia, distrugeri au fost înregistrate în opt regiuni ale Ucrainei, iar autoritățile cunosc deja despre zeci de persoane rănite, inclusiv copii.
Liderul de la Kiev a precizat că armata rusă a utilizat în acest atac 524 de drone kamikaze și 22 de rachete de diferite tipuri, inclusiv balistice și de croazieră.
„Rusia se bazează pe rachetele balistice pentru a lovi oamenii și tocmai de aceea trebuie să facem totul în Europa pentru a avea o protecție sigură împotriva acestor amenințări”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a reiterat apelul pentru consolidarea apărării antiaeriene și dezvoltarea unor sisteme europene antibalistice proprii.
„Europa trebuie să aibă propriile sisteme antibalistice și să fie autosuficientă împotriva acestor amenințări. Avem nevoie de consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei chiar acum”, a spus liderul ucrainean.
Zelenski a adăugat că, pe parcursul acestei săptămâni, Ucraina va continua discuțiile cu partenerii internaționali pentru întărirea protecției civile și a sistemelor de apărare aeriană.