Un adolescent, elev al unei școli din Rusia, a fost reținut de poliție, după ce a încercat să o omoare pe o colegă de a sa în timpul festivității de încheiere a anului de învățământ. Cazul s-a produs astăzi, în localitatea Ilovlia, regiunea Volgograd.
Potrivit presei locale, tânărul, elev al clasei a XI-a a atacat-o cu un cuțit pe fată în văzul tuturor. Tânăra a fost salvată de ceilalți colegi, care l-au oprit la timp pe agresor. Di fericire, eleva nu a fost rănită grav, iar viața ei e în afara oricărui pericol acum. Nu se știe exact care a fost motivul care l-a făcut pe agresor să recurgă la acest gest.