Adunarea convocată de mitropolitul Vladimir, ca urmare a scrisorii preotului Borșevschi, este, mai degrabă o chestiune regizată, iar scopul urmărit este distrugerea Mitropoliei Basarabiei și conservarea celei de obediență rusească. De această părere este fostul deputat Vlad Cubreacov, care este convins însă că Patriarhia Română nu va cădea pradă acestei provocări.
„Există așa-numitul plan Cantarean-Borșevschi, care vizează un soi de fuziune a mitropoliei Chișinăului cu Patriarhia Română, peste capul Mitropoliei Basarabiei, având ca efect dizolvarea Mitropoliei Basarabiei. Putem califica asemenea poziții drept provocatoare, pentru că Patriarhia Română nu va renunța niciodată la Mitropolia Basarabiei și la eparhiile ei componente, înființate în 1925, odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române autocefale la rangul superior de patriarhie. Noi nu vorbim decât despre o temelie veche, de tradiția noastră națională. Nu ne putem deda unor improvizații și nu putem răspunde pozitiv oportunismelor de tot felul care există în sânul structurii de obediență moscovită”, a declarat Vlad Cubreacov, în cadrul intervenții live la TVR Moldova.
Potrivit lui, falimentul Mitropoliei Moldovei este iminent, iar prin acest plan se încearcă salvarea structurii bisericești de obediență rusească.
„Este o chestiune regizată, niște lucruri care se întâmplă „cu voie de la primărie”. Nu știm cât de sus este instanța care dă aceste aprobări – se limitează doar la mitropolitul Vladimir sau aprobarea vine poate chiar de la Moscova. Eu sunt absolut convins că planul acesta, numit de presă „Cantarean-Borșevschi” nu are niciun sorț de izbândă. Falimentul instituțional este faliment instituțional. Trebuie să luăm act de acest fapt. Tendințele centrifuge nu pot fi suprimate. Biserica de obediență rusă pierde și va pierde tot mai accelerat teren în Republica Moldova. Vorbim aici despre credincioși și aceștia nu pot fi nici caterisiți, nici sancționați. Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu. De aceea, mai degrabă aș înclina să cred că este vorba despre o aventură ordinară căreia i se dedă ierarhia, de multe ori coruptă și inadecvată, a acestei structuri de obediență rusă din Republica Moldova”, a punctat Vlad Cubreacov.