Ping-pong verbal între Tudor Ulianovschi și Olesea Stamate. Fostul ministru de Externe a revenit cu o replică, după ce deputata PAS i-a invocat faptul că nu ar cunoaște nuanțele legate de evaluarea extraordinară a judecătorilor. Reacția acesteia a fost și ea ca urmare a unei declarații anterioare făcute de Ulianovschi, potrivit căruia, pre-vettingul ar trebui revizuit în totalitate.
Prezentă în platorul emisiunii lui Gheorghe Gonța, Olesea Stamate a spus că Ulianovschi ar fi vorbit în necunoștință de cauză, când a spus că, în primul rînd, ar trebui evaluat profesionalismul judecătorilor, dar și modul în care judecă dosarele.
„Opiniile Comisiei de la Veneția categoric interzic evaluarea profesionalismului de către comisii ad hoc. Ceea ce am reușit noi să includem în legile vetting este ca comisiile să se poată uita totuși și în deciziile judecătorilor și procurorilor, atunci când ele sunt arbitrare și dacă asta implică încălcarea gravă a eticii”, a spus Olesea Stamate.
La rândul său, Tudor Ulianovschi a venit cu o replică pe Facebook, în care menționează că problema nu constă în modul de aplicare a mecanismului, ci în mecanismul în sine și că reproșul său a constat, în primul rând, în faptul că guvernarea PAS a preluat modelul Albaniei, care s-a soldat cu „un fiasco total în această țară”.
„Încă prin anii 2017-2018, unii experți de la Bruxelles ne propuneau exact acest mecanism de evaluare a judecătorilor și am mers personal acolo să mă documentez, ca să constat că a fost o catastrofă. Dumneavoastră pe ce v-ați bazat, când ați preluat acest model? Organizați discuții publice cu reprezentanții legislativului și ai sistemului justiției din Albania”, a menționat Ulianovschi.
Cât privește recomandările Comisiei de la Veneția, la care a făcut trimitere Olesea Stamate, el s-a arătat surprins de acest argument, în condițiile în care, până acum, actuala guvernare nu a prea ținut cont de ele.
„Vreau să spun că, de această dată, chiar se putea face abstracție de unele interpretări eronate din acele avize ale Comisiei. Asta deoarece știm cu toții că doar atunci când va fi evaluată corectitudinea și legalitatea deciziilor asumate de unii judecători examinând spețele similare și comparându-le între ele, o structură specializată „legibus constituti” pe astfel de examinări și evaluări ar fi putut să se exprime asupra integrității profesionale a judecătorilor, precum și asupra modului în care sunt tărăgănate dosarele pe motiv că legislația prevede o noțiune abstractă și cabotină de „termen rezonabil”. Dacă continuam cu modelul actual de evaluare a judecătorilor vom pierde în continuare cazuri pe bandă rulantă la CEDO și vom achita despăgubiri din contul cetățenilor”, a menționat diplomatul.
Potrivit lui, normele de etică sunt importante în procesul de evaluare extraordinară, dar nici pe departe suficiente.
„Este nevoie de o examinare mult mai detaliată, inclusiv din punct de vedere al competențelor profesionale, dar și măsura bunei intenții de care dau dovadă. Pe de altă parte, o astfel de evaluare nu putea fi făcută de acea Comisie, creată ad-hoc de Guvern, și sunt convins că și Dumneavoastră îmi împărtășiți opinia”, i-a mai transmis Tudor Ulianovschi Olesei Stamate.
În context, el menționează că, în prezent, unele ședințe de judecată sunt programate să aibă loc tocmai în anul 2026.
„Fie din cauză că nu avem destui judecători, fie că cineva face ping-pong cu aceste dosare de la o instanță la alta și le tărăgănează intenționat, încercând să obțină foloase ilegale, fie din cauza incompetenței, fie a fricii judecătorilor față de repercusiuni politice din partea guvernării sau a unor indicații politice. Un alt motiv pentru care se pasează dosarele este faptul că judecătorii sunt detașați temporar în aceste funcții și se tem să emită decizii, mai ales când e vorba despre cazuri de rezonanță. De exemplu, de ce nu ați modificat cadrul legal, astfel încât judecătorii să nu poată lungi mai mult de câteva luni examinarea unui dosar?”, a întrebat fostul ministru de Externe.
În concluzie, el îi recomandă guvernării să nu copieze cuvânt în cuvânt de la alții și încă raportându-ne la modele falimentare, ci să elaboreze reformele pornind de la necesitățile și problemele exacte.
„E nevoie și de puțină previzibilitate, atunci când un expert sau o instituție dintr-o țară sau alta îți bagă pe gât o anumită „reformă”, doar pentru că pentru aceasta se dau bani la greu din bugetul comunitar. Eu vă respect, stimată Doamnă, dar știu că în echipa Dumneavoastră, opiniile la acest subiect se bat deseori cap în cap, din cauză că există mai multe tabere care nu încap una de alta. Dar sper, totuși, că există oameni profesioniști și curajoși, iar unii dintre ei au mai rămas să mai activeze în sistem în pofida impedimentelor, care sunt gata să accepte o discuție sinceră și deschisă, ce va permite identificarea celor mai bune soluții pentru binele cetățenilor și imaginii țării noastre în ansamblu. Ca fost diplomat timp de 17 ani, am obosit să mi se tot spună peste hotare că „suntem cea mai coruptă și săracă țară din Europa”. Haideți să nu mai ascundem gunoiul sub preș, dar să-l scoatem din casă eficient, rapid”, se mai spune în postarea lui Tudr Ulianovschi.