VIDEO | Haos pe străzile din Capitală. Traseul fermierilor protestatari spre PMAN, marcat de confruntări cu șoferii și altercații cu forțele de ordine

Îmbrânceli și altercații între fermierii protestatari și poliție, pe de o parte, și între fermieri și șoferii din Capitală, nemulțumiți de blocarea traficului, pe de altă parte. Pe rețelele sociale a apărut imagini în care se observă conflictul iscat între un șofer și un agricultor. Mai mult, din cauza că nu ar fi putut ajunge la Guvern, mai mulți fermieri au fost la un pas să răstoarne o mașină a poliției.

Poliția a condamnat acțiunile agricultorilor și a declarat că în baza legii, atât organizatorii, cât și persoanele implicate în aceste acțiuni, vor fi documentate corespunzător.

„Condamnăm acțiunile agresive ale agricultorilor prezenți pe șoseaua Hîncești, prin care au atentat la bunurile statului provocând Poliția prin altercație,  prezumându-se intenția de distrugere a mijlocului de transport al Poliției și ultragierea oamenilor legii”, a transmis poliția într-un comunicat.

În timp ce oamenii legii solicitau agricultorilor, aflați în drum spre centrul capitalei pentru a protesta, să mențină circulația fără a bloca toate benziile, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari, a făcut declarații sugestive cu privire la refuzul poliției de a facilita un coridor pentru fermierii cu utilaje agricole, aceștia îndreptându-se către Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru o acțiune de protest.

„Am solicitat suportul Poliției ca să nu creăm probleme în oraș, ambuteiaje… Vara acest lucru a durat 2 ore, poliția a organizat totul foarte bine… Acum ni se refuză acest lucru și ni se spune că fiecare să se deplaseze pe cont propriu”, a explicat Slusari.

În acest context, Slusari a declarat că deplasarea independentă a fermierilor cu tractoarele lor ar putea crea dificultăți majore pentru traficul din capitală.

„Tehnic va fi blocat orașul. Vă imaginați 200 de tractoare – fiecare pe cont propriu, în câte ore vor ajunge în centru?!” a adăugat el.

În replică, oamenii legii au precizat că atribuțiile Poliției la asemenea evenimente sunt de asigurare a ordinii publice, dar nu de escortare, pază sau protecție a unor interese.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *