
Polițiștii și procurorii pentru cauze speciale anunță reținerea a patru persoane, printre care un minor, după o captură de droguri în valoare de peste 2,2 milioane de lei în Chișinău. Suspecții vindeau stupefiantele prin intermediul aplicației Telegram.
Trei tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar adolescentul, de 17 ani, este cercetat în stare de libertate. În cadrul grupării, aceștia aveau rolul aveau roluri de depozitare a drogurilor în cantități deosebit de mari, cu ulterioara ambalare în cantități mai mici, plasându-le în diferite ascunzișuri, pentru a fi preluate de consumatorii finali, iar plățile erau efectuate la terminalele publice.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate droguri sintetice de tip mefedronă, amfetamină și PVP, un pistol pneumatic, cântare electronice de înaltă precizie, accesorii pentru ambalarea și consumul de droguri, mijloace bănești care ar proveni din trafic de droguri, precum și telefoane mobile folosite la vânzarea substanțelor narcotice.
Într-un alt caz, polițiștii INI și procurorii din Capitală au anihilat o altă grupare, formată din trei bărbați și o femeie, care a fost filată de inspectori timp de două luni. Aceștia erau „specializați” în vânzarea de marijuana și cocaină.
Polițiștii anunță că unul dintre suspecți, un bărbat de 30 de ani, este un tânăr activist al unei formațiuni politice.
Doi dintre suspecți au fost reținuți pe o șosea de lângă Chișinău în timp ce transportau o cantitate de droguri pentru a fi distribuită consumatorilor. În timpul perchezițiilor, pe lângă droguri, a fost ridicat și un pistol.
Valoarea totală a substanțelor narcotice confiscate se ridică la aproximativ 175 de mii de lei lei.
În ambele cazuri au fost pornite cauze penale, iar suspecții riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.