Doi bărbați din Sîngerei au fost reținuți pentru șantajarea unui moldovean care avea o afacere în Islanda, în domeniul construcției. Aceștia au apelat la concepte ilegale din anii ’90 – l-au obligat să plătească câte o mie de euro pe lună în schimbul protecției.
După ce au primit suma inițială, în aprilie 2023, aceștia și-au continuat șantajul, inclusiv atunci când acesta era în Islanda. La revenirea în Moldova, în luna mai, atunci când le-a refuzat repetat îndeplinirea obligației ilegale impuse, cei doi l-au bătut chiar în fața casei acestuia.
Atunci, bărbatul șantajat a hotărât să depună o plângere penală împotriva acestora. Drept urmare, cei doi și-au încetat amenințările și șantajul, atunci când au fost informați că acesta îi denunțase.
Au urmat percheziții la domiciliile celor doi. La unul dintre ei a fost depistat și un număr impunător de dispozitive electronice, care potrivit probelor preliminare ar fi sustrase din statele Uniunii Europene și aduse în Moldova prin contrabandă.
Cei doi bănuiți au vârste de 30 și 38 de ani. Primul din ei a fost investigat și pentru alte infracțiuni, începând din 2015, iar în 2022 a fost condamnat de Judecătoria Bălți la amendă de 30.000 lei pentru huliganism, care, în contextul în care a fost comis, se pedepsește inclusiv cu închisoare de până la 5 ani.
Urmărirea penală și reținerea a fost efectuată de către ofițerii Direcției pentru combaterea criminalității organizate și Direcției urmărire penală a INI sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu suportul angajaților BPDS „Fulger” și a Inspectoratului de Poliție Sîngerei.