VIDEO | Teroare la Kramatorsk!  Cel puțin nouă oameni au murit și aproape 60 au fost răniți, în urma unui atac rusesc cu rachete asupra unui restaurant

Cel puțin nouă persoane au fost ucise și aproape 60 au fost rănite, în urma unui atac rusesc cu rachete asupra unui restaurant din centrul orașului. Printre morți se numără și trei copii, de 12, 15 și, respectiv, 17 ani, potrivit serviciilor de urgență ucrainene.

Potrivit autorităților locale, două rachete au lovit centrul oraşului la o oră când în zonă se aflau mulţi civili. Un jurnalist belgian a declarat pentru BBC că abia plecase din restaurant când a auzit exploziile. La zece minute după ce a ieșit din clădire a auzit două deflagrații puternice. Mergând ulterior la locul incidentului, a putut vedea morţi şi mai mulţi oameni care ţipau şi plângeau. El a estimat că până la 80 de membri ai personalului și clienți se aflau în local în momentul atacului. 

https://twitter.com/Kava2402/status/1673915142885482497

Trei personalități columbiene, celebrul scriitor Hector Abad, politicianul Sergio Jaramillo și jurnalista Catalina Gomez, corespondent în Ucraina pentru cotidianul El Tiempo, au fost răniți ușor în timp ce se aflau în restaurant. Aceștia tocmai luau prânzul alături de scriitoarea ucraineană Victoria Amelina, potrivit unui comunicat de presă semnat de Hector Abad şi Sergio Jaramillo. „Victoria Amelima, o romancieră în vârstă de 37 de ani ale cărei lucrări au fost traduse în mai multe limbi, este în stare critică, rănită la cap”, conform acelui comunicat.

https://twitter.com/ELTIEMPO/status/1673808763852144641

Kramatorsk a fost adesea vizat de rachete de la începutul invaziei ruse din februarie 2022. Orașul cu 150.000 de locuitori este unul dintre cele mai mari aflate încă sub control ucrainean din estul asediat. Se află la aproximativ 30 km de linia frontului. În luna aprilie a anului trecut, peste 60 de persoane au murit în Kramatorsk, în urma unei lovituri cu rachete asupra gării orașului.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram