Franța este din nou în flăcări! Un adolescent de 17 ani din Franţa a fost ucis la volanul unui vehicul, după ce ar fi refuzat să se supună unui control rutier. Incidentul care a avut loc în localitatea Nanterre, situată la 11 km de Paris, a stârnit revolte în mai multe oraşe şi ciocniri violente cu forțele de ordine.
Într-o înregistrare video care circulă pe reţelele de socializare se vede cum un poliţist îl ţine pe şofer sub ameninţarea armei, apoi trage de la mică distanţă când maşina reporneşte. Potrivit presei internaționale, în videoclip se aud cuvintele „o să primeşti un glonţ în cap”, fără a putea fi atribuită această frază cuiva anume.
Furia a izbucnit într-un cartier unde locuia victima. Mai mulți localnici au atacat poliția cu focuri de artificii, iar forțele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene. Mai multe mașini și clădiri au fost incendiate, printre care o școală și un centru de agrement, transmite Le Figaro. Manifestații violente au avut loc în multe oraşe din regiunea Île-de-France, dar și la Marsilia, Nantes sau Bordeaux.
Potrivit presei franceze, familia tânărului şofer ucis va depune în zilele următoare o plângere împotriva poliţistului care a tras focurile de armă. Acesta a fost plasat în custodia poliţiei sub acuzaţia de ucidere din culpă.