VIDEO | Un pod s-a prăbușit în România în timpul unei furtuni. Primarul localității: Asta e. Nu aveam ce să facem

Podul peste râul Someșul Mare, care face parte din noua centură ocolitoare a orașului Beclean din județul Bistrița-Năsăud, aflat în construcție, s-a prăbușit în urma unei furtuni puternice care a făcut ravagii în regiune. Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a explicat că nu a fost afectată structura podului.

„A fost un vânt foarte puternic, s-au făcut curenți, și efectiv au luat grinzile. Deci nu a fost afectată structura podului. Ci doar grinzile care fuseseră puse dar nu ancorate încă. Automat vor trebui refăcute grinzile. Vom pune costurile la fonduri pentru calamitate și lucrările vor dura puțin mai mult decât am spus inițial. Contractual ne vom încadra în termene. Asta e. Nu aveam ce să facem. Grinzile nu fuseseră încă ancorate, iar cu vântul puternic nu ne-am putut pune” a declarat, primarul Nicolae Moldovan conform ziarului bistriteanul.ro.

Edilul spune că va cere fonduri suplimentare pentru remedierea problemelor deoarece este vorba despre o calamitate naturală. O vijelie puternică s-a abătut joi la prânz asupra județului Bistrița-Năsăud, care se află sub cod portocaliu de vremea rea. 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...