VIDEO | Vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc: „Guvernarea a decis să-i nenorocească pe șoferi și cu asigurarea, ca să fie tabloul complet”

Vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, condamnă decizia autorităților de a majora, cu până la 80%, prețul Asigurării Obligatorii de Răspundere Civilă Auto (RCA). Potrivit lui, guvernarea le aplică o nouă lovitură șoferilor, după ce au scumpit „tot ce se putea scumpi”. Declarațiile au fost făcute într-o înregistrare video, postată pe Facebook.

„Dacă cineva credea că mai rău nu poate fi și că, gata, guvernarea PAS se va apuca să facă și ceva bun, cel puțin din considerentul că vin alegerile, să știți că impertinența lor nu are limite. Nu, prieteni, loviturile în cetățenii noștri continuă și nu avem niciun indiciu că atitudinea lor față de noi se va schimba. De această dată, au decis să le îngreuneze și mai mult viața șoferilor sau, mai exact, a deținătorilor de autoturisme. Este vorba despre majorarea cu 80 la sută a Asigurării Obligatorii de Răspundere Civilă Auto, așa-numita RCA. 80 la sută, prieteni, aproape dublu!”, a accentuat Eremei Priseajniuc.

El a precizat că scumpirea este o consecință a faptului că, începând cu aprilie 2023, a intrat în vigoare o nouă lege, la inițiativa Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

„Ce contează că șoferii nu mai au bani nici de benzină, că nu mai au cu ce să-și repare mașinile, pentru că și prețul pieselor s-a dublat, că plătesc degeaba o groază de bani pentru drumuri, pe care nu le repară nimeni? Să-i mai nenorocim și cu asigurarea, să fie tabloul complet. Altfel de unde o să ia ei bani pentru a-și achita salariile lor grase, pe care și le-au mărit de trei ori și tot nu le ajunge?!”, a întrebat retoric politicianul.

În context, el atrage atenția că în fruntea Comisiei Naționale a Pieței Financiare, autorul inițiativei de majorare a prețului pentru asigurarea RCA, este Dumitru Budianschi, fostul ministru al Finanțelor, în Guvernul Nataliei Gavrilița.

„Este cel care a gestionat banii publici în primul guvern al „oamenilor buni”, care ne-a adus în situația în care suntem acum și ne „fericește” acum din altă poziție. Știți care e salariul mediu la conducerea CNPF? 120 de mii de lei lunar! Bineînțeles că pe ei această scumpire nu-i afectează. Cu așa tempouri ale guvernării, sper să mai rămână oameni în țară care să facă fața acestui dezastru social!”, a conchis vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram