Volodimir Zelenski:  Rezultatele summitului NATO de la Vilnius sunt „bune, dar nu ideale” pentru Ucraina

Țările G7 pot conveni, astăzi, în cadrul summitului NATO, asupra garanțiilor de securitate pentru Ucraina. Acesta va fi un succes concret pentru Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul unei conferințe de presă alături secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Mi-aș dori foarte mult ca astăzi să avem un succes la Summit pentru noi toți – pentru Ucraina, pentru soldații noștri, pentru cetățenii noștri, pentru copiii noștri. În special, garanțiile de securitate, care sunt atât de importante pentru oameni. Garanții de securitate pe drumul către NATO, și nu în loc de (aderarea la NATO – n.red.). Este important ca aceasta (garanțiile de securitate anunțate la summit) să devină primul document legal”, a declarat Zelenski.

Potrivit liderului de la Kiev, rezultatele summitului NATO de la Vilnius sunt „bune, dar nu ideale” pentru Ucraina. „Putem afirma că rezultatele summit-ului sunt bune, dar dacă ar exista o invitație, ar fi ideale”, a subliniat președintele Ucrainei.

Astăzi, capitala Lituaniei găzduiește cea de-a doua zi a summit-ului NATO, al cărui subiect principal a fost Ucraina. Marți, Aliații au convenit asupra unui comunicat comun în care își subliniază viziunea pentru integrarea Ucrainei, dar Alianța nu a furnizat termeni și un calendar clar pentru aderare.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram