
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski propune o întâlnire trilaterală cu omologii săi american Donald Trump şi rus Vladimir Putin, scopul principal fiind avansarea negocierilor de pace în războiul din Ucraina.
„Suntem pregătiţi de formatul Trump-Putin-eu. Dacă Putin nu este în largul său într-o reuniune bilaterală, sau dacă toată lumea vrea o reuniune trilaterală, asta nu mă deranjează. Sunt pregătit de orice format”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele ucrainean a ceut Washingtonului să impună noi sanţciuni Rusiei, care a respins până în prezent ideea unui armistiţiu – general şi necondiţionat pe o perioadă de 30 de zile în Ucraina – propusă de către Statele Unite şi susţinută de Kiev.
Diplomaţia rusă a anunţat că avea să transmită acest document Kievului imediat după încheierea unui vast schimb de prizonieri, în weekend.
„Aşteptăm sanţciuni din partea Statelor Unite” pentru sectorul energetic şi sistemul bancar ruse”, a cerut Zelenski.
El a precizat că nu a primit încă de la Moscova „memorandumul” evocat săptămâna trecută de către Rusia, cu condiţile ruse în vederea unui acord de pace durabilă, după peste trei ani de la invazia Ucrainei.
„Le vom citi propunerile şi le vom răspunde cu siguranţă” după primirea aceastora, a dat asigurări Zelenski.