Ziua în care s-a stins „Predicatorul de foc”. În urmă cu 23 de ani, trecea la cele veșnice marele duhovnic român Constantin Galeriu

Acum cu 23 de ani, în ziua de 10 august 2003, trecea la viața veșnică Părintele Constantin Galeriu, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici și predicatori români ai secolului al 20-lea, supranumit „Predicatorul de foc”. La fel ca și alți mari mărturisitori creștini din perioada sa, a îndurat ani de temniță și munci silnice în timpul progoanei comuniste.

Potrivit Basilica, părintele Galeriu s-a născut în 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, județul Bacău, fiind al cincilea copil al lui Neculai și Elisabeta Galeri. A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, apoi Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1942.

A fost cântăreț la Biserica Zlătari, unde a primit și hirotonia întru preot. În aceeași perioadă a activat ca secretar de redacție al publicației „Ortodoxia”, condusă de pr. Toma Chiricuță. În 1943 s-a căsătorit cu Argentina-Cristina Vărgatu, împreună cu care a avut patru fii: Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.

Între anii 1943-1947 a slujit la Podul Văleni, județul Prahova, iar între 1947 și 1973 a fost preot la Biserica „Sfântul Vasile” din Ploiești. Din 1973 și până la sfârșitul vieții, activitatea sa pastorală a fost legată de Biserica „Sfântul Silvestru” din Capitală, unde a slujit aproape trei decenii.

Activitatea părintelui Constantin Galeriu s-a desfășurat într-o perioadă marcată și de persecuția comunistă. În noiembrie 1949 a fost arestat și condamnat la trei luni de închisoare. În ziua de 6 august 1952 a fost arestat din nou, fiind supus detenției și muncii forțate la Canalul Dunăre–Marea Neagră și în mai multe penitenciare. A fost eliberat în 26 octombrie 1953.

În 1973 și-a susținut lucrarea de doctorat despre „Jertfă și răscumpărare”. A activat ulterior la Institutul Teologic Universitar din București ca profesor spiritual, lector și, din 1977, profesor titular, funcție pe care a exercitat-o până în 1991. După 1990, Patriarhul Teoctist l-a numit Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții.

S-a implicat și în numeroase proiecte sociale și filantropice. A fost membru fondator și președinte de onoare al Asociației Filantropice Medicale „Christiana”, președinte al Fundației „Elena Doamna” și al Așezământului „Sfântul Stelian” pentru ocrotirea copiilor străzii, precum și membru fondator și președinte de onoare al Asociației „Delphi”, dedicată recuperării bolnavilor psihic.

A lăsat în urmă numeroase lucrări de teologie și spiritualitate: „Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă”, „Sensul creștin al pocăinței”, „Jertfă și Răscumpărare”, „Preoția ca slujire a cuvântului”, „Maica Domnului povățuitoare”, „Paștele în viziunea ortodoxă”, „Meditații la Tatăl nostru și la Fericiri” și „Chipul Mântuitorului în gândirea lui Eminescu”.

Pentru activitatea sa teologică, culturală și socială a primit mai multe distincții. Părintele Constantin Galeriu a trecut la viața veșnică în ziua de 10 august 2003, cu puțin timp înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, al cărei hram principal îl are Biserica „Sfântul Silvestru”.