Ziua Naționale a Culturii, marcată pe ambele maluri ale Prutului, de ziua lui Mihai Eminescu

Eminescu

Astăzi este celebrată Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova și România şi se împlinesc 174 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. E o sărbătoare celebrată în întregul spaţiu românesc şi un prilej de a ne reaminti de personalităţile ce au contribuit la patrimoniul cultural al neamului.

Manifestările dedicate Zilei Naționale a Culturii vor începe cu depuneri de flori la busturile lui Eminescu – în Chișinuă, pe Aleea Clasicilor, dar și în mai multe localități din R. Moldova.

De asemenea, cu acest prilej, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova, vor organiza un Concert extraordinar la Sala cu Orgă din Chișinău. De asemenea, va fi organizată o reuniune a Academiei Române și Academia Republicii Moldova, dedicată creației eminesciene în muzica compozitorului Eugen Doga.

Ziua Culturii Naționale este celebrată în România din anul 2011, iar în Republica Moldova din 2012.

În România această zi va fi celebrată prin mai multe evenimente la muzeele, teatrele și institutele culturale din întreaga țară: de la expoziții și vernisaje, la piese de teatru cu acces gratuit la Teatrul Național din București, intrări libere la peste 20 muzee din subordinea Ministerului român al Culturii, concerte și ateliere pentru elevi sau susținute de elevi, transmite Agerpres.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram