Casele din localitatea Grindavik din sud-vestul Islandei au fost cuprinse de flăcări din cauza unui vulcan care a erupt pentru a doua oară în mai puțin de o lună, potrivit The Guardian. Intensificarea activității seismice a dus la un ordin de evacuare sâmbătă, iar duminică în apropierea orășelului s-au format două fisuri.
O primă erupție s-a produs duminică dimineață, la circa 450 de metri de localitate. Barierele de pământ și piatră au îndepărtat lava de oraș. Apoi a fost înregistrată o a doua erupție, iar de această dată râul de lavă a ajuns și la locuințe.
Islanda a încercat în ultimele luni să construiască bariere de pământ şi rocă pentru a împiedica lava să ajungă la Grindavik. Toți cei trei mii și jumătate de locuitori au părăsit localitatea prima dată în luna noiembrie.
Regiunea a fost zguduită periodic de cutremure toamna trecută, mai multe clădiri și case fiind deja afectate. Peste 100 de locuitori din Grindavik s-au întors în ultimele săptămâni, înainte de ordinul de evacuare reînnoit de sâmbătă, potrivit autorităţilor locale.
Agenția islandeză de protecție civilă a ridicat nivelul de alertă la „urgență”, cel mai înalt nivel de pe scara de trei grade, ceea ce arată că este vorba despre un eveniment care poate afecta persoane, proprietăți comunități sau mediul.