Astăzi se împlinesc 82 de ani de la producerea unui episod negru din istoria românilor – Masacrul de la Fântâna Albă, săvârșit NKVD-ul sovietic, când aproximativ 3000 de români din Nordul Bucovinei au fost torturați, uciși și aruncați în gropi comune.
Se întâmpla în data de 1 aprilie 1941, în duminica Paștelui. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov, când România a fost obligată să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei şi Basarabia, milioane de români s-au trezit într-o țară străină. Imediat după ocupație, sovieticii au pornit un proces dur și nedrept de deznaționalizare. Dacă în cazul populației germane din Bucovina sau Basarabia, sovieticii au acceptat repatrierea în masă, în cazul românilor, politica lui Stalin a fost complet alta, rușii și ucrainenii încercând să oprească un exod al băștinașilor spre România.
În primăvara anul 1941, NKVD-ul a lansat zvonul că autoritățile sovietice vor deschide granița cu România în ziua de 1 aprilie. Oameni din zeci de sate bucovinene au pornit în marș, cu drapele, icoane și cruci, îmbrăcați în straie naționale, deciși să traverseze hotarul. Doar că totul a fost o capcană, o farsă.
La doi kilometri de graniţa română, în poiana de la Varniţa, aproape de punctul numit Fântâna Albă, grănicerii Armatei Roşii au deschis focul din mitraliere asupra coloanei de români, omorând cu o cruzime de nedescris copii, femei, bătrâni. Cei care au reuşit să fugă au fost urmăriţi şi ucişi. După masacru, și morții, și răniții, au fost aruncați în gropi comune, săpate din timp.
Masacrul de la Fântâna Albă a fost trecut sub tăcere aproape jumătate de secol, până aproape de anul 2000. Până atunci, orice referire la acest episod crunt a fost interzisă de către autoritățile sovietice și mai apoi de cele ucrainene. Masacrul de la Fântâna Albă nu a fost niciodată recunoscut oficial de Uniunea Sovietică.
